TRATAREA SPONDILOZEI

SPONDILOZA LOMBARA Discopatia cervicala se vindeca total cu frunza de brusture In randurile care urmeaza va prezint un tratament naturist cu ajutorul caruia m-am vindecat, dupa lungi suferinte, de discopatie cervicala. Se ia o frunza de brusture (captalan, lipan) lat. Petasites officinalis, care creste din primavara si pana toamna pe toate santurile, pe maluri de rauri si de paraie, pe sub umbra umeda, de paduri. Frunza proaspat culeasa se pune seara inainte de culcare sa stea 10- 15 minute in spirt medicinal (albastru), pana cand se impregneaza bine. Se pune pe ceafa o panza subtire, peste care se aplica frunza bine scursa, peste ea se adauga o alta panza si se fixeaza bine pe ceafa. Se poate fixa si cu un batic legat la spate pentru ca frunza sa nu alunece. Se tine pana dimineata. Tratamentul nu trebuie sa depaseasca 4-6 zile la rand. Eu am facut acest tratament toamna, iar dupa prima noapte am putut sa-mi misc capul fara sa mai ametesc, iar frunza era subtire ca o foita de tigara. Noaptea am simtit cum efectiv ceva imi tragea boala din ceafa. Dupa sase zile eram ca nou-nascuta, nu mai aveam nici un fel de problema, nici ameteli, nici dureri. Au trecut de atunci zece ani si n-am mai avut nevoie sa merg nici macar la control medical. Acest tratament este bun si pentru spondiloza lombara si pentru reumatism. Am marea rugaminte sa publicati aceasta reteta deoarece este la indemana oricui. Nici nu va puteti inchipui cata lume sufera de spondiloza si cat de cumplite sunt efectele ei asupra starii sufletesti a bolnavului.

DESPRE ... CURATAREA RINICHILOR

va costa 1 leu curatatul ...rinichilor CURATATI-VA RINICHII CU MAI PUTIN DE 1 LEU Anii trec si rinichii nostri filtreaza sangele inlaturand sarea, otravurile si alte lucruri nedorite care intra in corpul nostru. Cu timpul sarurile se acumuleaza si e nevoie sa-i curatam. Cum se face asta? Este foarte simplu. Luati un manunchi de patrunjel si spalati-l bine. Apoi taiati in bucati mici, puneti-l intr-un vas, turnati apa curata peste el si fierbeti timp de 10 minute. Apoi lasati sa se raceasca, strecurati si puneti intr-o sticla curata pe care o veti pastra in frigider . Beti un pahar pe zi si veti observa ca toata sarea si otrava acumulata in rinichi se elimina prin urina. De asemenea veti observa diferenta pe care nu ati mai simtit-o pana acum. Patrunjelul este cunoscut ca cel mai bun tratament pentru rinichi si este natural

DESPRE TEHNICILE DE MANAGEMENTUL STRESULUI

KEFIR INDIAN

Ciuperca a cultivat-o poporul tibetan si mult timp a fost secretul lor medical. Un profesor polonez, care timp de cinciani a trait si s-a tratat in India, a adus-o in Europa. Profesorul a avut cancer de ficat si cu ajutorul ciupercii s-a vindecatcomplet. Cand a plecat din India, a primit in dar o ciuperca.Corpul ciupercii este de culoare alba cu o lungime de 4-5 cm. Ciuperca are urmatoarele proprietati: 1) Elimina cancerul, adica impiedica cresterea celulelor canceroase. 2) Reface in totalitate schimbul de materii organice. 3)Elimina toate bolile alergice. 4)Vindeca toate bolile de stomac si intestine, printre care ulcerul de stomac si altele, normalizeaza functiile microfloreiintestinale. 5)Vindeca imbolnavirile plamanilor, pleurezii, pneumonii. 6)Vindeca toate bolile ficatului si ale fierii, dizolva pietrele. 7)Curata in totalitate organismul de sedimente, scoate din organism reziduurile rezultate in urma schimburilor dematerii, printre care: colesterolul, sarurile minerale grele si materiile prelucrate in urma alcoolului. 8)Vindeca toate bolile infectioase, are efect de antibiotic. 9)Intinereste intreg organismul deoarece incetineste imbatranirea celulelor. 10}Vindeca diabetul, adica normalizeaza schimburile de carbohidrati. 11)Ridica tonusul si compozitiile interioare ale organsimului, ajuta memoria.In Japonia fiecare familie cultiva aceasta ciuperca (granula) si ca rezultat al acestui fapt ei sunt cea mai sanatoasanatiune de pe pamant. Instructiuni de folosire: Se toarna 1-2.5 dl lapte la temperatura camerei peste ciuperca de marimea a doua lingurite de ceai si se lasa sa stea 24ore. Acest lucru se practica o data in fiecare zi, aproximativ la aceeasi ora.Acest lapte se acreste-n 16-20 de ore. Semnul acririi este acela ca pe suprafata se formeaza un strat compact, din careciuperca se detaseaza pe suprafata laptelui si se separa de laptele acrit.Laptele acru se strecoara intr-un vas de sticla sau portlan, preintr-o strecuratoare de plastic sau inox cu gauri nu maimici sau mai mari de 2-3 mm. Dupa ce am strecurat laptele prin strecuratoare, amestecand cu o lingura de plastic, lemnsau metal, spalam ciuperca sub un jet de apa rece, de laptele acru ramas si o asezam inapoi in vasul spalat, pe care l-amfolosit pentru procesul de acrire si turnam iarasi lapte proaspat.Daca nu curatam ciuperca zilnic si nu turnam lapte proaspat, nu se va inmulti si va primi o culoare maro , isi pierde proprietatile curative si poate pieri,Ciuperca sanatoasa este alba ca branza si in 17 zile masa ciupercii se dubleaza putand fi daruita altei persoane.Laptele acru se consuma de 2 ori pe zi, 20 de zile la rand, dupa care se tine o pauza de 10 zile si apoi iar se incepe cura.Dupa un an de cura, organismul va fi sanatos. Recomandare: In timpul curei se interzice consumul de alcool si folosirea abuziva a mancarurilor grase, iuti si foarte condimentate. Reactia organismului: In primele 10-14 zile, inteteste activitatea stomacului prin producerea puternica a gazelor, de aceea se recomandaconsumul laptelui acru dimineata. Scaunul va fi mai des si moale, dar nu se intrerupe sub nicio forma cura.Bolnavii deficat sau rinichi se vor simti neplacut in zonele respective. Dupa 10-12 zile reactia furtunoasa a organismului scade,scaunul se normalizeaza si se instaleaza o stare de bine. Tonusul se ridica. Dupa 20 de zile ne vom simti mai bine.Dupa doua luni vom scapa de unele boli. Dupa un an organismul va fi complet vindecat.Laptele acrit se poate folosi si pentru ten si maini, deoarece opreste formarea ridurilor, incetinesete imbatranirea pieliisi micsoreaza oboseala.La fel reduce durerile si inflamatiile reumatismale, se poate unge pe portiunea dureroasa pe zide 6-8 ori. NU UITATI: ciuperca trebuie ingrijita. trebuie sa ne purtam cu ea ca si cu un mic corp viu. Sa ocrotim ciuperca.Ciuperca in plus dati-o mai departe cunostintelor impreuna cu instructiunile.

USTUROIUL REMEDIU NATURAL IN DETOXIFIEREA ORGANISMULUI

Usturoiul - CEL MAI PUTERNIC ANTIBIOTIC NATURAL DIN LUME Reteta de detoxifiere! Reteta "picaturi de macerat de usturoi"este ferm conditionata de unica f.f.f. importanta restrictie. Pe durata aplicarii tratamentului conform schemei este total interzisa consumarea usturoiului sub orice alta forma. Tratamentul e de provenienta budista si se aplica odata la 5 ani. CEL MAI PUTERNIC ANTIBIOTIC NATURAL DIN LUME Intr-un borcan de sticla se pun 350 grame de usturoi zdrobit peste care se toarna 220-250 de grame alcool de 95-96°, rom sau tarie. Borcanul se inchide ermetic si se pune in frigider timp de 10 zile. In cea de-a 11-a zi se filtreaza totul cu o strecuratoare foarte fina sau cu tifon. Lichidul obtinut se toarna in acelasi borcan si se pune inca 2 zile in frigider. Dupa aceasta perioada remediul este gata pentru tratament (picaturile se pot lua cu putin lapte sau apa inainte de a incepe sa mancam), dupa cum urmeaza: ZIUA, NUMAR DE PICATURI MIC-DEJUN, PRANZ, CINA 1 1 2 3 2 4 5 6 3 7 8 9 4 10 11 12 5 13 14 15 6 16 17 18 7 12 11 10 8 9 8 7 9 6 5 4 10 3 2 1 11 15 25 25 12 25 25 25 Se va continua cu cate 25 de picaturi, de 3 ori pe zi, pana la terminarea intregii cantitati. Usturoiul este cel mai puternic antibiotic natural cunoscut, sub forma de aliment pur. In prezenta sucului sau, germenii de raceli, gripe si viroze nu au nici o sansa. Descompune flegma, combate infectiile, degajeaza sinusurile, bronhiile si plamânii. Omoara cei mai oribili microbi - chiar si pe cei ai leprei, gonoreei si cangrenei - în cinci minute fix! în testele de laborator, acesti germeni au fost aruncati efectiv pe marginea unui platan de cultura! Un miligram de usturoi avea aceeasi putere cu douazeci si cinci de unitati de penicilina. Este o planta atât de puternica, încât, când e frecata' pe picioarele cuiva, intra rapid în sânge si poate avea un efect benefic în plamâni. O cataplasma cu usturoi pusa pe talpile picioarelor este foarte buna pentru oprirea tusei si alungarea racelilor. Se face tocând câtiva catei de usturoi, amestecându-i cu putin untdelemn de masline si aplicând mixtura pe talpi. Oameni bolnavi de plamâni - ajunsi în pragul mortii - suferind de tot felul de maladii respiratorii (astma, emfizem si oribilele bronsite, alergii si abcese pulmonare) s-au întremat si au plecat complet vindecati, laudând aceasta planta miraculoasa. ÎNVINGE GERMENI DE CARE PENICILINA NICI NU SE ATINGE In 1948, dupa ani întregi de cercetari, oamenii de stiinta au confirmat, în sfârsit cu fermitate, "puterea de penicilina" a usturoiului, izolând diversele substante din el. Alliina, prima substanta izolata, avea efect contra germenilor care cauzeaza intoxicatia cu salmonella, dizenteria si contra stafilococilor care provoaca furunculele si ulceratiile purulente ale pielii" La fel de eficienta era si împotriva streptococilor, care cauzeaza scarlatina, difteria, erizipelul, inflamarea învelisului inimii (febra reumatica). Allicina, un alt ingredient, înfrunta conjunctivita (infectia ochilor), putrefactia (descompunerea mâncarii în alimente si în intestine), febra tifoida, holera si TBC.-ul. De atunci, în usturoi s-au gasit multe alte substante importante. Germaniul nutritiv, cu efect anticancerigen dovedit, face parte dintre ele. De fapt, usturoiul este una dintre cele mai bogate surse de germaniu si seleniu organic (vital în prevenirea bolilor de inima si a multor forme de cancer). Ajoena este o substanta care "dilueaza" sângele, astfel prevenind cheagurile potential periculoase. Când animalele de laborator au fost hranite cu o singura doza din acest ingredient al usturoiului, cheagurile de sânge s-au redus cu suta la suta, timp de douazeci si patru de ore. De asemenea, ajoena actioneaza contra a doua tipuri de ciuperci: una care e adeseori prezenta în canalul extern al urechii, si o alta care cauzeaza Candida si vaginita. Usturoiul are peste o suta de compusi ai sulfului cunoscuti. Acesti compusi ai sulfului sunt cei care-i confera usturoiului puterea sa de a lupta contra bolilor, ajuta la reducerea tensiunii si a nivelului de zahar din sânge, alunga astma si bronsita, îmbunatatesc circulatia si functiile inimii, previn cancerul si ajuta organismul sa se debaraseze de toxinele periculoase. PREVENIREA ÎNFUNDARII ARTERELOR Consumul de usturoi poate ajuta la prevenirea bolilor arteriale. Testele medicale au aratat ca radacina cu aroma întepatoare are "o actiune protectoare foarte semnificativa" în limitarea efectelor coagularii sângelui gras, conform doctorilor Arun Bordia si H.C. Bansal de la R.N .T. Medical College, Udaipur, India, într-un articol din revista medicala britanica The Lancet, aparut în 29 decembrie 1973, medicii au spus ca sângele a zece pacienti s-a coagulat mai încet, când acestia au mâncat usturoi cu alimente grase, decât atunci când le-au mâncat fara usturoi. Dupa parerea lor, aceasta însemna ca usturoiul putea încetini acumularea depunerilor de grasime pe peretii arterelor si ajuta la prevenirea colmatarii acestora. Concret, o suta de grame de unt s-au adaugat la o masa consumata de pacientii testati. Peste trei ore, acestia au prezentat un nivel mediu al colesterolului de 237,4 miligrame la suta. Când, dupa trei ore, mâncarii identice i s-a adaugat sucul sau uleiul extras din cincizeci de grame de usturoi, colesterolul a ajuns doar la 212,7 miligrame la suta. S-a descoperit ca uleiul de usturoi are si singur acest efect - fie ca e luat ca ulei pur, ca suc de usturoi sau în usturoiul integral. In plus, uleiul de usturoi a redus nivelul defibrinogen (un factor coagulant din sânge). O masa care continea unt a rezultat într-un nivel de fibrogen ajuns la 320,9 miligrame la suta - în trei ore. Când în mâncare s-a adaugat usturoi, nivelul de fibrogen din sânge, trei ore mai târziu, era de 256,4 miligrame la suta. In ambele cazuri, usturoiul a coborât efectiv nivelurile de colesterol sl fibrogen sub valorile normale. COBOARA HIPERTENSIUNEA Se spune ca sute de medici au gasit usturoiul ca fiind cel mai sigur si mai de nadejde mod de a coborî hipertensiunea. Nimeni nu stie exact din ce cauza. Unii doctori cred ca usturoiul dilata (deschide) arterele, usurând presiunea. Altii citeaza puterea sa de a înlatura infectiile de diverse feluri si, prin urmare, de a reduce tensiunea crescuta. Totusi, e clar ca tensiunea scade. Medicii raporteaza - în cazuri dupa cazuri - ca simptome ca slabiciunea, ametelile, pulsatiile dureroase ale capului, tiuitul din urechi, durerile pectorale de tipul anghinei, respiratia scurta, durerile de sale, amortelile sau furnicaturile, dispar toate, rapid si usor. De fapt, usturoiul pare sa satisfaca toate cerintele unui agent terapeutic perfect pentru reducerea tensiunii sangvine: 1.Este absolut sigur. 2. Nu are efecte ulterioare negative; nu s-a gasit nici o limitare a dozajului. 3. Tensiunea sangvina se reduce treptat - într-o perioada de timp - fara nici o cadere neasteptata care ar putea soca organismul! 4. Nu intervine asupra celorlalte medicamente pe care le ia eventual pacientul, sub îngrijirea medicului. 5. In aproape toate cazurile testate, a alungat slabiciunile, ametelile, durerile de cap, tiuiturile din urechi, durerile de piept. 6. Se pot obtine rezultatebune , indiferent de vârsta sau de conditie. 7. Este usor de luat, sub forma de tablete fara miros. Actualmente, tabletele si capsulele cu usturoi, care se gasesc fara reteta la plafarurile de pretutindeni, sunt folosite pe scara larga de medici pentru reducerea tensiunii si alungarea simptomelor acesteia. Hipertensiunea este extrem de periculoasa fiindca, în primul rând, simptomele ei nu sunt întotdeauna prezente - multi suferinzi nici macar nu stiu ca o au - si în al doilea rând, aproape întotdeauna duce la probleme ale inimii, venelor si arterelor, sub forma de crize, cheaguri, hemoragii, blocaje renale, atacuri de cord sau chiar moartea subita, daca nu e controlata. Totusi, un lucru ar trebui sa fie clar - usturoiul nu este un leac pentru hipertensiune; nu face decât sa coboare tensiunea si efortul impus inimii, venelor si arterelor, plus alte simptome neplacute, care pot reveni când terapia cu usturoi înceteaza. Oricum, folosirea prelungita a usturoiului a tins, în multe cazuri, sa coboare permanent hipertensiunea! UN REMEDIU ALIMENTAR BIBLIC PENTRU DIABET Folosirea usturoiului a redus nivelul de zahar din sângele diabeticilor. Intr-un caz, un om cu diabet avansat aflase de la doctori ca era într-o situatie fara speranta si a fost trimis sa moara acasa, la vârsta de saizeci de ani. La nouazeci de ani, înca mai traia, sanatos tun. Incepuse sa manânce o combinatie deusturoi, patrunjel si creson. Nivelul zaharului din sânge i-a coborât de la 200 si ceva la 110. Si a continuat sa foloseasca fericit acest remediu, timp de ani de zile. Usturoiul nu vindeca diabetul si nu trebuie folosit fara permisiunea medicului. Dar poate fi un mod util de a coborî nivelul zaharului si, astfel, de a controla boala. Surprinzator si interesant, însa, este faptul - consemnat de mai multe ori - ca usturoiul poate reduce nivelul zaharului din sânge la diabetici. UN ALIMENT BIBLIC TESTAT COMPARATIV CU MEDICATIA ANTIDIABETICA Usturoiul - desi are o actiune putin mai înceata - este la fel de eficient ca tolbutamida (un medicament oral pentru diabetici) la eliminarea glucozei excesive din sânge. Doamna RB., consumatoare de usturoi, spune: "Recent, mi s-a pus diagnosticul de diabet moderat. Medicul mi-a spus ca, daca nivelul zaharului din sânge nu-mi scadea, trebuia sa iau un medicament oral. Citisem despre modul cum poate usturoiul sa reduca nivelul zaharului din sânge, asa ca am început imediat sa iau câte o capsula de usturoi de 0,32 gr., pe lânga vitamine si drojdia de bere, dupa fiecare masa. Rezultatul: zaharul din sânge mi-a revenit la normal si nu mi-a mai fost necesar sau prescris nici un medicament. REÎNTINERESTE FICATUL Principala valoare a usturoiului în tulburarile hepatice consta în puterea sa de a detoxifia bacteriile putrefactive din intestine si, astfel, de a ajuta ficatul sa se odihneasca. Este un stimulent dovedit al sucurilor gastrice si ajuta cresterea si vigoarea circulatiei sangvine prin ficat. Se sustine ca o lingurita de usturoi, în amestec cu o lingura de untdelemn de masline sau ulei de soia, luata seara, învioreaza ficatul si îl reîntinerese atât de mult, încât pielea de pe trup va straluci de activitate reînnoita. Utilizatorii spun ca e într-adevar o planta miraculoasa. Daca usturoiul nu e tolerat, cauza consta într-o deficienta a organelor digestive - mai ales a ficatului. Un stomac sau un ficat în stare buna, spune ea, nu se va revolta niciodata împotriva unui element atât de natural si benefic ca usturoiul. UN REMEDIU ALIMENTAR BIBLIC PENTRU CISTITA Infectiile urinare pot fi dureroase si handicapante. Doamna S.B.. povesteste cum a folosit usturoiul pentru a combate o persistenta infectie a vezicii: "Pentru aceia dintre dumneavoastra care sufera de cistita, usturoiul poate fi raspunsul. Dupa ce m-am îmbolnavit de câteva ori, am hotarât sa-mi încerc propriul remediu. Am tocat câte trei catei mari de usturoi, de trei ori pe zi, i-am pus într-o lingurita si i-am înghitit cu apa. Dupa cinci zile, cistita mi-a trecut. Atât de simplu (...)." "Am mai avut cistita o singura data, si usturoiul si-a facut efectul din nou. Poate ca merge si pentru infectiile rinichilor. Doctorita mea n-a fost deloc surprinsa, întrucât a avut odata un pacient cu cancer la plamâni, care a trait mai mult decât se asteptase ea si mânca usturoi. Medicamentul minune - chiar merge!" UN LEAC ALIMENTAR BIBLIC PENTRU BOLILE DE STOMAC. Luat cu regularitate, usturoiul poate vindeca bolile de stomac si intestine, afirma un reputat cercetator si expert în terapia cu usturoi. Se stie ca allicina din usturoi stimuleaza peretii stomacului si ai intestinelor, pentru a secreta enzime digestive. Dar usturoiul luat de persoanele suferinde de asemenea afectiuni trebuie sa fie diluat sau amestecat cu alte mâncaruri, precizeaza acelasi expert. Un mod excelent de a atenua efectele usturoiului este acela de a-l gati, sau a-l combina cu ou si lapte. Totusi, usturoiul nici macar nu e nevoie sa fie mâncat. Se poate folosi în cataplasme sau bai pentru picioare si mâini, spre a calma stomacul. Puterile sale de penetrare sunt atât de mari, încât e absorbit direct prin piele. Folosit în acest mod, are o eficacitate declarata de nouazeci si cinci la suta. Din cele mai vechi timpuri si pâna în prezent, usturoiul a fost laudat în întreaga lume pentru eliminarea gazelor, a crampelor si a simptomelor de inflamare. TOATE SIMPTOMELE AU TRECUT S-au înregistrat rezultate miraculoase, care au fost catalogate si consemnate amanuntit, dupa cum urmeaza: îngreunarea de dupa masa a fost înlaturata complet în cincisprezece cazuri si usurata partial în sase cazuri din douazeci si cinci - dintr-un total de 84% eficacitate! Râgâielile au disparut complet în treisprezece cazuri, si partial în noua - din douazeci si cinci - la un total de 88% eficacitate! Flatulenta a disparut complet în douazeci de cazuri din douazeci si cinci - un total de 80% eficacitate! Colicii cu gaze au disparut complet în treisprezece cazuri si s-au usurat partial în opt - la un total de 84% eficacitate!. Greturile au disparut complet în sase cazuri din opt - pentru un total de 75% eficacitate! Se raporteaza ca usturoiul nu aduce numai o usurare temporara, ci eliberarea permanenta de aceste dezordini gastrice. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca usturoiul e un carminativ care poate fi folosit în cazurile de flatulenta si colici, pentru a elimina gazele din stomac si intestine si a diminua crampele dureroase. CUM SE POATE FOLOSI ACEST ALIMENT BIBLIC PENTRU A CALMA DIGESTIA Ca uz extern, usturoiul se poate folosi în cataplasme sau bai de picioare si de mâini. Intern, usturoiul maruntit poate fi luat cu miere, înainte sau dupa mese (folositi o jumatate de catel). De asemenea, usturoiul se poate folosi sub forma de tablete sau capsule. UN LEAC ALIMENTAR BIBLIC PENTRU CONSTIPATIE. Un reputat cercetator si expert în terapia cu usturoi declara ca persoanele care sufera de constipatie îsi pot gasi usurarea mâncând cu regularitate cantitati moderate de usturoi, amestecate cu ceapa, lapte sau iaurt. Allicina din usturoi, afirma el, stimuleaza miscarile peristaltice ale peretilor intestinali si, în acest mod, produce mobilitatea scaunului. UN LEAC ALIMENTAR BIBLIC PENTRU PROBLEMELE NASULUI SI ALE GÂTULUI Usturoiul e cunoscut de mult timp ca antiseptic miraculos în cazurile care implica infectii la ochi, urechi, nas si gât. Daca se ia o bucata de usturoi în gura, la începutul unei raceli, pe partea dintre dinti si obraz, raceala va disparea în câteva ore sau cel mult o zi. De asemenea, usturoiul are efect curativ asupra bolilor cronice ale organelor respiratorii superioare, absorbind toxinele - ceea ce e valabil si pentru inflamatiile cronice ale amigdalelor, glandelor salivare si glandelor limfatice învecinate, empiemele sinusurilor maxilare, faringitele si laringitele grave si alte boli. De exemplu: aceasta miraculoasa planta vindecatoare face ca dintii slabiti sa prinda din nou radacini si înlatura tartrul! Are efect curativ asupra cataractei si inflamarii canalelor lacrimale! Va doare urechea? Infasurati planta în putin tifon si introduceti-o în canalul exterior al urechii! Va doare capul? Usturoiul e aspirina naturii, dilatând venele si arterele, pentru a elimina congestia. Stoarceti putin suc de usturoi într-o lingurita de miere (este un vechi remediu al pieilor-rosii!). Stranutati, aveti nasul înfundat sau va chinuieste alergia? încercati putin usturoi tocat, înghitit cu apa. Se spune ca, în asemenea cazuri, usturoiul face minuni! UN LEAC ALIMENTAR BIBLIC ALUNGA IMEDIAT RACELILE SI DURERILE DE GÂT Usturoiul actioneaza mai repede decât vitamina C, la vindecarea racelilor. Daca se tine un catel de usturoi în gura, raceala va disparea în câteva ore, maximum o jumatate de zi. Nu va ustura deloc, daca nu îl mestecati. Doar razuiti-l cu dintii, din când în când, pentru a elibera câte putin suc. (Daca usturoiul e prea tare, încercati cu unul dintre verii sai mai blânzi, ca usturoi-dulce, Alium schoro-doprasum, sau prazul.) în acest mod, o durere de gât se poate opri în câteva minute (merge chiar si pentru temutele dureri de gât, care sunt simptome ale difteriei!). Am descoperit ca reuseste de fiecare data - si e mult mai de nadejde decât vitamina C, care poate sa dea rezultate sau nu si, adeseori, nu face decât sa amâne inevitabilul. Usturoiul asigura o vindecare permanenta, nu doar temporara. UN LEAC ALIMENTAR BIBLIC PENTRU PROBLEMELE FEMEILOR. Bufeuri? Incercati usturoiul. Depresie? Puneti putin usturoi în salata. Iritabilitatea, anxietatea, greturile, migrenele, oboseala sau agitatia, balonajul abdominal, umflarea extremitatilor, ametelile, tulburarea vederii, umflarea si sensibilizarea dureroasa a sânilor, crampele, anemia, problemele tiroidiene - toate au fost rezolvate de usturoi sau de substantele pe care le contine usturoiul. Emenagog dovedit, stimuleaza menstruatia. Este un remediu milenar pentru problemele femeilor. Astazi, stim ca posibilitatea usturoiului de a mari absorbtia de vitamina B1 în organism poate fi de o valoare extrema pentru alungarea greturilor matinale, a tensiunilor premenstruale si a multor altor probleme. Medici de renume au constatat ca usturoiul combate febrele, iritabilitatea, insomnia, palpitatiile, frisoanele, mâncarimile, obezitatea, leucoreea, artrita si multe alte maladii. Desigur, usturoiul se gaseste si sub forma de pudra, pastile sau capsule, la majoritatea plafarurilor si a farmaciilor specializate în Plante medicinale. Ceaiul se prepara doar amestecând o lingurita de praf într-o ceasca de apa fierbinte, adaugând miere dupa gust. Sau o cantitate mica, maruntita într-o lingurita de miere, poate fi inghitita cu apa înainte de mese. REMEDIUL ALIMENTAR BIBLIC PENTRU EXCRESCENTE DUREROASE SI SPASME LA COLON. M.V., medic stomatolog, relateaza ca, timp de zece ani, si-a facut tratamente cu raze X si radiu, pentru a eradica niste excrescente urâte ale pielii, care-i tot reapareau, cu toate ca un medic îi spusese ca erau benigne. La aplicarea uleiului din aceasta planta uluitoare, usturoiul - care-i vindecase spasmele la colon - umflaturile dureroase de pe fata i-au disparut complet. Prima oara a încercat formula pentru o excrescenta de lânga ochi. A aplicat cu regularitate ulei de usturoi - din capsule - si în circa o luna umflatura a disparut. A doua oara, a încercat-o pentru o excrescenta din plantatia parului, care crestea rapid, atingând chiar marimea unei monede de zece centi, când si-a dat seama prima oara de existenta ei. Din nou, uleiul de usturoi a vindecat-o, vazând cu ochii. Aceste excrescente, spune el, erau cauzate de niste arsuri solare grave, iar radiologul care i le-a diagnosticat l-a sfatuit sa le usuce cu ajutorul alcoolului - pe care l-a încercat timp de doua, trei luni, fara succes. "Si sa te mai miri", comenteaza el, "ca ne intereseaza declaratiile despre usturoi si cancer? Chiar daca nu erau maligne, aceste excrescente s-ar fi putut cu siguranta dezvolte în acel sens, având în vedere antecedentele mele medicale. Si, categoric, nu s-au vindecat pâna nu am aplicat usturoiul. Mai mult, erau urâte si dureroase. Speram ca aceasta experienta a noastra sa se dovedeasca utila si pentru altii. Tratamentul e inofensiv si, în cazul nostru, s-a dovedit cum nu se poate mai benefic. LEACUL ALIMENTAR BIBLIC PENTRU PICIORUL ATLETULUI. Ani de zile, Sorin V. a suferit în tacere din cauza unui parazit sau fungus pe care-l luase de pe dusumeaua uda a unui vestiar. Degetele de la picioare i se înrosisera, se cojeau si îl dureau. Calcâiul si talpa erau înasprite de mii de mici perforatii uscate. Picioarele i se roseau insuportabil si se jena sa se descalte. Avea arsuri, mâncarimi si dureri. Când toate medicamentele s-au vadit neputincioase, usturoiul s-a dovedit ca e un leac sigur pentru piciorul pacietului. Metoda de fata consta în a întinde putin usturoi proaspat zdrobit peste zona afectata. Va da o senzatie de caldura, timp de aprox. cinci minute. Trebuie sa ramâna pe piele timp de o jumatate de ora. Apoi, piciorul se spala cu apa simpla. Repetati procedeul o data pe zi, timp de o saptamâna si adio afectiune. (Daca pielea arde, luati imediat usturoiul, spalati cu apa si încercati din nou mai târziu, cu suc de usturoi diluat în apa, pâna gasiti o mixtura care sa nu arda, întrucât excesul de usturoi poate agrava boala.) Pentru a preveni reaparitia infectiei, fierbeti-va ciorapii. UN REMEDIU ALIMENTAR BIBLIC PENTRU ARTRITA, REUMATISM SI NEVRALGIE Remediile cu usturoi pentru artrita includ folosirea lui ca tonic sau frectii cu ulei vegetal obisnuit în care s-a prajit usturoi. Se spune ca un tonic simplu, preparat din usturoi maruntit într-o lingura de miere, luat la masa pe o perioada de timp, poate face minuni pentru a alunga durerile si suferintele, mai ales în cazuri de sciatica si guta. Un om de stiinta indian declara ca uleiul extras din usturoi a avut întotdeauna mare succes în bolile paralitice si reumatice. Un alt medic afirma ca durerea partilor reumatice poate fi mult usurata, frecându-le cu usturoi. "Da rezultate excelente", sustine el. Un alt savant de frunte si expert în terapia cu usturoi declara ca, luat intern, usturoiul calmeaza rapid durerile reumatice si nevralgiile. Se va continua cu cate 25 de picaturi, de 3 ori pe zi, pana la terminarea intregii cantitati. Se va continua cu cate 25 de picaturi, de 3 ori pe zi, pana la terminarea intregii cantitati. Usturoiul este cel mai puternic antibiotic natural cunoscut, sub forma de aliment pur. In prezenta sucului sau, germenii de raceli, gripe si viroze nu au nici o sansa. Descompune flegma, combate infectiile, degajeaza sinusurile, bronhiile si plamânii. Omoara cei mai oribili microbi - chiar si pe cei ai leprei, gonoreei si cangrenei - în cinci minute fix! în testele de laborator, acesti germeni au fost aruncati efectiv pe marginea unui platan de cultura! Un miligram de usturoi avea aceeasi putere cu douazeci si cinci de unitati de penicilina. Este o planta atât de puternica, încât, când e frecata' pe picioarele cuiva, intra rapid în sânge si poate avea un efect benefic în plamâni. O cataplasma cu usturoi pusa pe talpile picioarelor este foarte buna pentru oprirea tusei si alungarea racelilor. Se face tocând câtiva catei de usturoi, amestecându-i cu putin untdelemn de masline si aplicând mixtura pe talpi. Oameni bolnavi de plamâni - ajunsi în pragul mortii - suferind de tot felul de maladii respiratorii (astma, emfizem si oribilele bronsite, alergii si abcese pulmonare) s-au întremat si au plecat complet vindecati, laudând aceasta planta miraculoasa. ÎNVINGE GERMENI DE CARE PENICILINA NICI NU SE ATINGE In 1948, dupa ani întregi de cercetari, oamenii de stiinta au confirmat, în sfârsit cu fermitate, "puterea de penicilina" a usturoiului, izolând diversele substante din el. Alliina, prima substanta izolata, avea efect contra germenilor care cauzeaza intoxicatia cu salmonella, dizenteria si contra stafilococilor care provoaca furunculele si ulceratiile purulente ale pielii" La fel de eficienta era si împotriva streptococilor, care cauzeaza scarlatina, difteria, erizipelul, inflamarea învelisului inimii (febra reumatica). Allicina, un alt ingredient, înfrunta conjunctivita (infectia ochilor), putrefactia (descompunerea mâncarii în alimente si în intestine), febra tifoida, holera si TBC.-ul. De atunci, în usturoi s-au gasit multe alte substante importante. Germaniul nutritiv, cu efect anticancerigen dovedit, face parte dintre ele. De fapt, usturoiul este una dintre cele mai bogate surse de germaniu si seleniu organic (vital în prevenirea bolilor de inima si a multor forme de cancer). Ajoena este o substanta care "dilueaza" sângele, astfel prevenind cheagurile potential periculoase. Când animalele de laborator au fost hranite cu o singura doza din acest ingredient al usturoiului, cheagurile de sânge s-au redus cu suta la suta, timp de douazeci si patru de ore. De asemenea, ajoena actioneaza contra a doua tipuri de ciuperci: una care e adeseori prezenta în canalul extern al urechii, si o alta care cauzeaza Candida si vaginita. Usturoiul are peste o suta de compusi ai sulfului cunoscuti. Acesti compusi ai sulfului sunt cei care-i confera usturoiului puterea sa de a lupta contra bolilor, ajuta la reducerea tensiunii si a nivelului de zahar din sânge, alunga astma si bronsita, îmbunatatesc circulatia si functiile inimii, previn cancerul si ajuta organismul sa se debaraseze de toxinele periculoase. PREVENIREA ÎNFUNDARII ARTERELOR Consumul de usturoi poate ajuta la prevenirea bolilor arteriale. Testele medicale au aratat ca radacina cu aroma întepatoare are "o actiune protectoare foarte semnificativa" în limitarea efectelor coagularii sângelui gras, conform doctorilor Arun Bordia si H.C. Bansal de la R.N .T. Medical College, Udaipur, India, într-un articol din revista medicala britanica The Lancet, aparut în 29 decembrie 1973, medicii au spus ca sângele a zece pacienti s-a coagulat mai încet, când acestia au mâncat usturoi cu alimente grase, decât atunci când le-au mâncat fara usturoi. Dupa parerea lor, aceasta însemna ca usturoiul putea încetini acumularea depunerilor de grasime pe peretii arterelor si ajuta la prevenirea colmatarii acestora. Concret, o suta de grame de unt s-au adaugat la o masa consumata de pacientii testati. Peste trei ore, acestia au prezentat un nivel mediu al colesterolului de 237,4 miligrame la suta. Când, dupa trei ore, mâncarii identice i s-a adaugat sucul sau uleiul extras din cincizeci de grame de usturoi, colesterolul a ajuns doar la 212,7 miligrame la suta. S-a descoperit ca uleiul de usturoi are si singur acest efect - fie ca e luat ca ulei pur, ca suc de usturoi sau în usturoiul integral. In plus, uleiul de usturoi a redus nivelul defibrinogen (un factor coagulant din sânge). O masa care continea unt a rezultat într-un nivel de fibrogen ajuns la 320,9 miligrame la suta - în trei ore. Când în mâncare s-a adaugat usturoi, nivelul de fibrogen din sânge, trei ore mai târziu, era de 256,4 miligrame la suta. In ambele cazuri, usturoiul a coborât efectiv nivelurile de colesterol sl fibrogen sub valorile normale. COBOARA HIPERTENSIUNEA Se spune ca sute de medici au gasit usturoiul ca fiind cel mai sigur si mai de nadejde mod de a coborî hipertensiunea. Nimeni nu stie exact din ce cauza. Unii doctori cred ca usturoiul dilata (deschide) arterele, usurând presiunea. Altii citeaza puterea sa de a înlatura infectiile de diverse feluri si, prin urmare, de a reduce tensiunea crescuta. Totusi, e clar ca tensiunea scade. Medicii raporteaza - în cazuri dupa cazuri - ca simptome ca slabiciunea, ametelile, pulsatiile dureroase ale capului, tiuitul din urechi, durerile pectorale de tipul anghinei, respiratia scurta, durerile de sale, amortelile sau furnicaturile, dispar toate, rapid si usor. De fapt, usturoiul pare sa satisfaca toate cerintele unui agent terapeutic perfect pentru reducerea tensiunii sangvine: 1.Este absolut sigur. 2. Nu are efecte ulterioare negative; nu s-a gasit nici o limitare a dozajului. 3. Tensiunea sangvina se reduce treptat - într-o perioada de timp - fara nici o cadere neasteptata care ar putea soca organismul! 4. Nu intervine asupra celorlalte medicamente pe care le ia eventual pacientul, sub îngrijirea medicului. 5. In aproape toate cazurile testate, a alungat slabiciunile, ametelile, durerile de cap, tiuiturile din urechi, durerile de piept. 6. Se pot obtine rezultatebune , indiferent de vârsta sau de conditie. 7. Este usor de luat, sub forma de tablete fara miros. Actualmente, tabletele si capsulele cu usturoi, care se gasesc fara reteta la plafarurile de pretutindeni, sunt folosite pe scara larga de medici pentru reducerea tensiunii si alungarea simptomelor acesteia. Hipertensiunea este extrem de periculoasa fiindca, în primul rând, simptomele ei nu sunt întotdeauna prezente - multi suferinzi nici macar nu stiu ca o au - si în al doilea rând, aproape întotdeauna duce la probleme ale inimii, venelor si arterelor, sub forma de crize, cheaguri, hemoragii, blocaje renale, atacuri de cord sau chiar moartea subita, daca nu e controlata. Totusi, un lucru ar trebui sa fie clar - usturoiul nu este un leac pentru hipertensiune; nu face decât sa coboare tensiunea si efortul impus inimii, venelor si arterelor, plus alte simptome neplacute, care pot reveni când terapia cu usturoi înceteaza. Oricum, folosirea prelungita a usturoiului a tins, în multe cazuri, sa coboare permanent hipertensiunea! UN REMEDIU ALIMENTAR BIBLIC PENTRU DIABET Folosirea usturoiului a redus nivelul de zahar din sângele diabeticilor. Intr-un caz, un om cu diabet avansat aflase de la doctori ca era într-o situatie fara speranta si a fost trimis sa moara acasa, la vârsta de saizeci de ani. La nouazeci de ani, înca mai traia, sanatos tun. Incepuse sa manânce o combinatie deusturoi, patrunjel si creson. Nivelul zaharului din sânge i-a coborât de la 200 si ceva la 110. Si a continuat sa foloseasca fericit acest remediu, timp de ani de zile. Usturoiul nu vindeca diabetul si nu trebuie folosit fara permisiunea medicului. Dar poate fi un mod util de a coborî nivelul zaharului si, astfel, de a controla boala. Surprinzator si interesant, însa, este faptul - consemnat de mai multe ori - ca usturoiul poate reduce nivelul zaharului din sânge la diabetici. UN ALIMENT BIBLIC TESTAT COMPARATIV CU MEDICATIA ANTIDIABETICA Usturoiul - desi are o actiune putin mai înceata - este la fel de eficient ca tolbutamida (un medicament oral pentru diabetici) la eliminarea glucozei excesive din sânge. Doamna RB., consumatoare de usturoi, spune: "Recent, mi s-a pus diagnosticul de diabet moderat. Medicul mi-a spus ca, daca nivelul zaharului din sânge nu-mi scadea, trebuia sa iau un medicament oral. Citisem despre modul cum poate usturoiul sa reduca nivelul zaharului din sânge, asa ca am început imediat sa iau câte o capsula de usturoi de 0,32 gr., pe lânga vitamine si drojdia de bere, dupa fiecare masa. Rezultatul: zaharul din sânge mi-a revenit la normal si nu mi-a mai fost necesar sau prescris nici un medicament. REÎNTINERESTE FICATUL Principala valoare a usturoiului în tulburarile hepatice consta în puterea sa de a detoxifia bacteriile putrefactive din intestine si, astfel, de a ajuta ficatul sa se odihneasca. Este un stimulent dovedit al sucurilor gastrice si ajuta cresterea si vigoarea circulatiei sangvine prin ficat. Se sustine ca o lingurita de usturoi, în amestec cu o lingura de untdelemn de masline sau ulei de soia, luata seara, învioreaza ficatul si îl reîntinerese atât de mult, încât pielea de pe trup va straluci de activitate reînnoita. Utilizatorii spun ca e într-adevar o planta miraculoasa. Daca usturoiul nu e tolerat, cauza consta într-o deficienta a organelor digestive - mai ales a ficatului. Un stomac sau un ficat în stare buna, spune ea, nu se va revolta niciodata împotriva unui element atât de natural si benefic ca usturoiul. UN REMEDIU ALIMENTAR BIBLIC PENTRU CISTITA Infectiile urinare pot fi dureroase si handicapante. Doamna S.B.. povesteste cum a folosit usturoiul pentru a combate o persistenta infectie a vezicii: "Pentru aceia dintre dumneavoastra care sufera de cistita, usturoiul poate fi raspunsul. Dupa ce m-am îmbolnavit de câteva ori, am hotarât sa-mi încerc propriul remediu. Am tocat câte trei catei mari de usturoi, de trei ori pe zi, i-am pus într-o lingurita si i-am înghitit cu apa. Dupa cinci zile, cistita mi-a trecut. Atât de simplu (...)." "Am mai avut cistita o singura data, si usturoiul si-a facut efectul din nou. Poate ca merge si pentru infectiile rinichilor. Doctorita mea n-a fost deloc surprinsa, întrucât a avut odata un pacient cu cancer la plamâni, care a trait mai mult decât se asteptase ea si mânca usturoi. Medicamentul minune - chiar merge!" UN LEAC ALIMENTAR BIBLIC PENTRU BOLILE DE STOMAC. Luat cu regularitate, usturoiul poate vindeca bolile de stomac si intestine, afirma un reputat cercetator si expert în terapia cu usturoi. Se stie ca allicina din usturoi stimuleaza peretii stomacului si ai intestinelor, pentru a secreta enzime digestive. Dar usturoiul luat de persoanele suferinde de asemenea afectiuni trebuie sa fie diluat sau amestecat cu alte mâncaruri, precizeaza acelasi expert. Un mod excelent de a atenua efectele usturoiului este acela de a-l gati, sau a-l combina cu ou si lapte. Totusi, usturoiul nici macar nu e nevoie sa fie mâncat. Se poate folosi în cataplasme sau bai pentru picioare si mâini, spre a calma stomacul. Puterile sale de penetrare sunt atât de mari, încât e absorbit direct prin piele. Folosit în acest mod, are o eficacitate declarata de nouazeci si cinci la suta. Din cele mai vechi timpuri si pâna în prezent, usturoiul a fost laudat în întreaga lume pentru eliminarea gazelor, a crampelor si a simptomelor de inflamare. TOATE SIMPTOMELE AU TRECUT S-au înregistrat rezultate miraculoase, care au fost catalogate si consemnate amanuntit, dupa cum urmeaza: îngreunarea de dupa masa a fost înlaturata complet în cincisprezece cazuri si usurata partial în sase cazuri din douazeci si cinci - dintr-un total de 84% eficacitate! Râgâielile au disparut complet în treisprezece cazuri, si partial în noua - din douazeci si cinci - la un total de 88% eficacitate! Flatulenta a disparut complet în douazeci de cazuri din douazeci si cinci - un total de 80% eficacitate! Colicii cu gaze au disparut complet în treisprezece cazuri si s-au usurat partial în opt - la un total de 84% eficacitate!. Greturile au disparut complet în sase cazuri din opt - pentru un total de 75% eficacitate! Se raporteaza ca usturoiul nu aduce numai o usurare temporara, ci eliberarea permanenta de aceste dezordini gastrice. Cercetatorii au ajuns la concluzia ca usturoiul e un carminativ care poate fi folosit în cazurile de flatulenta si colici, pentru a elimina gazele din stomac si intestine si a diminua crampele dureroase. CUM SE POATE FOLOSI ACEST ALIMENT BIBLIC PENTRU A CALMA DIGESTIA Ca uz extern, usturoiul se poate folosi în cataplasme sau bai de picioare si de mâini. Intern, usturoiul maruntit poate fi luat cu miere, înainte sau dupa mese (folositi o jumatate de catel). De asemenea, usturoiul se poate folosi sub forma de tablete sau capsule. UN LEAC ALIMENTAR BIBLIC PENTRU CONSTIPATIE. Un reputat cercetator si expert în terapia cu usturoi declara ca persoanele care sufera de constipatie îsi pot gasi usurarea mâncând cu regularitate cantitati moderate de usturoi, amestecate cu ceapa, lapte sau iaurt. Allicina din usturoi, afirma el, stimuleaza miscarile peristaltice ale peretilor intestinali si, în acest mod, produce mobilitatea scaunului. UN LEAC ALIMENTAR BIBLIC PENTRU PROBLEMELE NASULUI SI ALE GÂTULUI Usturoiul e cunoscut de mult timp ca antiseptic miraculos în cazurile care implica infectii la ochi, urechi, nas si gât. Daca se ia o bucata de usturoi în gura, la începutul unei raceli, pe partea dintre dinti si obraz, raceala va disparea în câteva ore sau cel mult o zi. De asemenea, usturoiul are efect curativ asupra bolilor cronice ale organelor respiratorii superioare, absorbind toxinele - ceea ce e valabil si pentru inflamatiile cronice ale amigdalelor, glandelor salivare si glandelor limfatice învecinate, empiemele sinusurilor maxilare, faringitele si laringitele grave si alte boli. De exemplu: aceasta miraculoasa planta vindecatoare face ca dintii slabiti sa prinda din nou radacini si înlatura tartrul! Are efect curativ asupra cataractei si inflamarii canalelor lacrimale! Va doare urechea? Infasurati planta în putin tifon si introduceti-o în canalul exterior al urechii! Va doare capul? Usturoiul e aspirina naturii, dilatând venele si arterele, pentru a elimina congestia. Stoarceti putin suc de usturoi într-o lingurita de miere (este un vechi remediu al pieilor-rosii!). Stranutati, aveti nasul înfundat sau va chinuieste alergia? încercati putin usturoi tocat, înghitit cu apa. Se spune ca, în asemenea cazuri, usturoiul face minuni! UN LEAC ALIMENTAR BIBLIC ALUNGA IMEDIAT RACELILE SI DURERILE DE GÂT Usturoiul actioneaza mai repede decât vitamina C, la vindecarea racelilor. Daca se tine un catel de usturoi în gura, raceala va disparea în câteva ore, maximum o jumatate de zi. Nu va ustura deloc, daca nu îl mestecati. Doar razuiti-l cu dintii, din când în când, pentru a elibera câte putin suc. (Daca usturoiul e prea tare, încercati cu unul dintre verii sai mai blânzi, ca usturoi-dulce, Alium schoro-doprasum, sau prazul.) în acest mod, o durere de gât se poate opri în câteva minute (merge chiar si pentru temutele dureri de gât, care sunt simptome ale difteriei!). Am descoperit ca reuseste de fiecare data - si e mult mai de nadejde decât vitamina C, care poate sa dea rezultate sau nu si, adeseori, nu face decât sa amâne inevitabilul. Usturoiul asigura o vindecare permanenta, nu doar temporara. UN LEAC ALIMENTAR BIBLIC PENTRU PROBLEMELE FEMEILOR. Bufeuri? Incercati usturoiul. Depresie? Puneti putin usturoi în salata. Iritabilitatea, anxietatea, greturile, migrenele, oboseala sau agitatia, balonajul abdominal, umflarea extremitatilor, ametelile, tulburarea vederii, umflarea si sensibilizarea dureroasa a sânilor, crampele, anemia, problemele tiroidiene - toate au fost rezolvate de usturoi sau de substantele pe care le contine usturoiul. Emenagog dovedit, stimuleaza menstruatia. Este un remediu milenar pentru problemele femeilor. Astazi, stim ca posibilitatea usturoiului de a mari absorbtia de vitamina B1 în organism poate fi de o valoare extrema pentru alungarea greturilor matinale, a tensiunilor premenstruale si a multor altor probleme. Medici de renume au constatat ca usturoiul combate febrele, iritabilitatea, insomnia, palpitatiile, frisoanele, mâncarimile, obezitatea, leucoreea, artrita si multe alte maladii. Desigur, usturoiul se gaseste si sub forma de pudra, pastile sau capsule, la majoritatea plafarurilor si a farmaciilor specializate în Plante medicinale. Ceaiul se prepara doar amestecând o lingurita de praf într-o ceasca de apa fierbinte, adaugând miere dupa gust. Sau o cantitate mica, maruntita într-o lingurita de miere, poate fi inghitita cu apa înainte de mese. REMEDIUL ALIMENTAR BIBLIC PENTRU EXCRESCENTE DUREROASE SI SPASME LA COLON. M.V., medic stomatolog, relateaza ca, timp de zece ani, si-a facut tratamente cu raze X si radiu, pentru a eradica niste excrescente urâte ale pielii, care-i tot reapareau, cu toate ca un medic îi spusese ca erau benigne. La aplicarea uleiului din aceasta planta uluitoare, usturoiul - care-i vindecase spasmele la colon - umflaturile dureroase de pe fata i-au disparut complet. Prima oara a încercat formula pentru o excrescenta de lânga ochi. A aplicat cu regularitate ulei de usturoi - din capsule - si în circa o luna umflatura a disparut. A doua oara, a încercat-o pentru o excrescenta din plantatia parului, care crestea rapid, atingând chiar marimea unei monede de zece centi, când si-a dat seama prima oara de existenta ei. Din nou, uleiul de usturoi a vindecat-o, vazând cu ochii. Aceste excrescente, spune el, erau cauzate de niste arsuri solare grave, iar radiologul care i le-a diagnosticat l-a sfatuit sa le usuce cu ajutorul alcoolului - pe care l-a încercat timp de doua, trei luni, fara succes. "Si sa te mai miri", comenteaza el, "ca ne intereseaza declaratiile despre usturoi si cancer? Chiar daca nu erau maligne, aceste excrescente s-ar fi putut cu siguranta dezvolte în acel sens, având în vedere antecedentele mele medicale. Si, categoric, nu s-au vindecat pâna nu am aplicat usturoiul. Mai mult, erau urâte si dureroase. Speram ca aceasta experienta a noastra sa se dovedeasca utila si pentru altii. Tratamentul e inofensiv si, în cazul nostru, s-a dovedit cum nu se poate mai benefic. LEACUL ALIMENTAR BIBLIC PENTRU PICIORUL ATLETULUI. Ani de zile, Sorin V. a suferit în tacere din cauza unui parazit sau fungus pe care-l luase de pe dusumeaua uda a unui vestiar. Degetele de la picioare i se înrosisera, se cojeau si îl dureau. Calcâiul si talpa erau înasprite de mii de mici perforatii uscate. Picioarele i se roseau insuportabil si se jena sa se descalte. Avea arsuri, mâncarimi si dureri. Când toate medicamentele s-au vadit neputincioase, usturoiul s-a dovedit ca e un leac sigur pentru piciorul pacietului. Metoda de fata consta în a întinde putin usturoi proaspat zdrobit peste zona afectata. Va da o senzatie de caldura, timp de aprox. cinci minute. Trebuie sa ramâna pe piele timp de o jumatate de ora. Apoi, piciorul se spala cu apa simpla. Repetati procedeul o data pe zi, timp de o saptamâna si adio afectiune. (Daca pielea arde, luati imediat usturoiul, spalati cu apa si încercati din nou mai târziu, cu suc de usturoi diluat în apa, pâna gasiti o mixtura care sa nu arda, întrucât excesul de usturoi poate agrava boala.) Pentru a preveni reaparitia infectiei, fierbeti-va ciorapii. UN REMEDIU ALIMENTAR BIBLIC PENTRU ARTRITA, REUMATISM SI NEVRALGIE Remediile cu usturoi pentru artrita includ folosirea lui ca tonic sau frectii cu ulei vegetal obisnuit în care s-a prajit usturoi. Se spune ca un tonic simplu, preparat din usturoi maruntit într-o lingura de miere, luat la masa pe o perioada de timp, poate face minuni pentru a alunga durerile si suferintele, mai ales în cazuri de sciatica si guta. Un om de stiinta indian declara ca uleiul extras din usturoi a avut întotdeauna mare succes în bolile paralitice si reumatice. Un alt medic afirma ca durerea partilor reumatice poate fi mult usurata, frecându-le cu usturoi. "Da rezultate excelente", sustine el. Un alt savant de frunte si expert în terapia cu usturoi declara ca, luat intern, usturoiul calmeaza rapid durerile reumatice si nevralgiile.

REZULTATE LOTO ACTUALIZATE PERIODIC

ARONIA SAU AFINE CANADIENE

ATENȚIE! Acest material este strict (și pur) informativ. Informațiile au fost scrise și expediate în regim de gratuitate, ele neobligându-vă să luați vreo atitudine neconformă cu voința dv. liberă. Puteți ține cont sau nu de ceea ce veți citi în rândurile de mai jos (dacă veți citi!). Mulțumesc pentru înțelegerea de care (sper că) veți da dovadă. PINUL Denumiri populare: brad de munte, chifăr, chin, jalcă, jneapăn, jep, molete, pin de munte, pinel, schin sau sihlă. Descriere: Pinul este un arbore înalt până la 30-40 metri, cu coroana rară, neregulată. Frunzele pinului sunt semicilindrice, drepte sau puţin răsucite, ascuţite şi de culoare verde-închis. Frunzele sunt dispuse câte 2 în teci lipicioase de culoare brună. Mugurii acestui arbore sunt ovoizi, lungi de 6-12 mm şi nerăşinoşi, care primăvara se alungesc şi devin lipicioşi. În tradiţia populară din răşina de pin se preparau alifii pentru răni şi bube. Amestecată cu untură de porc, această răşină se întindea pe o frunză de varză şi se folosea la umflături şi la junghiuri. Fiertura din vlăstari de pin se folosea în inflamaţia acută a căilor respiratorii şi în reumatism, iar în rahitism şi scrofuloză se puneau cataplasme cu această fiertură. Băile de cetină de pin se întrebuinţau în reumatism, scrofuloză şi insomnie. Utilizarea medicală a pinului: - Prin distilarea uscată a lemnului şi rădăcinilor de pin se obţin aşa-numitele gudroane vegetale, care sunt întrebuinţate în fitoterapie extern în tratamentul dermatozelor (psoriazis, eczeme, furuncule, iritaţiile sânului sau mucoaselor, răni care se închid greu) şi intern mai ales în bronşita cronică deoarece este un excelent modificator al secreţiei bronşice. Extern, gudronul de pin se administrează ca atare sau sub formă de spirturi, unguente şi săpunuri, în concentraţie de 5-20%. De asemenea, se pot face băi la cei slabi cu reumatism sau diferite dureri (se fierb mugurii în apă şi apoi se strecoară în cadă unde se stă timp de 20 minute). Intern, gudronul se va lua sub formă de apă de gudron cu un conţinut de 3-4% gudron de pin, câte 5-15 g de 3 ori pe zi. - Uleiul de pin se obţine prin distilarea cu vapori de apă din frunze şi ramuri tinere. Acest ulei întăreşte imunitatea organismului, ajută la afecţiunile cardio-vasculare (angină, arterioscleroză) şi se foloseşte pentru inhalaţii în afecţiuni respiratorii (faringite, bronşite, astm, catarul căilor respiratorii, congestii pulmonare, gripă, guturai, inflamaţiile căilor respiratorii însoţite de tuse, pneumonie). Se vor folosi inhalaţiile în soluţii alcoolice de 1-2 % (1 linguriţă la 500 ml apă clocotită). În plus, uleiul se recomandă şi în afecţiuni genito-urinare deoarece este diuretic, distruge viruşii şi microbii şi calmează inflamaţiile (cistite, litiaze urinare, uretrite, inflamaţiile aparatului urinar, congestii genitale în special feminine, impotenţă sexuală, leucoree şi vaginite). De asemenea, uleiul esenţial de pin negru este considerat ca fiind unul din uleiurile cele mai eficiente în tratarea oboselii şi stării de epuizare. - Ceaiul (decoctul) de pin este antiinflamator, revitalizant inclusiv al inimii şi sistemului nervos, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui (elimină excesul de colesterol, stimulează muşchiul inimii, are efect antibiotic şi curăţă vasele de sânge), întăreşte imunitatea fiind vitaminizant, ajută în bolile respiratorii (este expectorant şi reface parenchimul pulmonar) şi ajută la afecţiunile aparatului urinar. Peste 2 linguri de frunze proaspăt zdrobite se toarnă 250 ml apă clocotită, se acoperă 10 minute, se strecoară şi se consumă 3 ceaiuri călduţe pe zi. Se poate prepara un ceai şi din 2 linguri de muguri zdrobiţi la 250 ml apă rece. Se lasă să clocotească, se acoperă 10 minute, se strecoară şi se poate folosi intern câte 3 ceaiuri pe zi. - Decoct extern - o mână de frunze se pun la fiert pentru 5 minute şi apoi se strecoară. Decoctul obţinut se utilizează pentru diferite băi sau spălături (inclusiv vaginale). - Tinctura - o mână de muguri se trec prin maşina de tocat, apoi se pun într-un borcan şi se adaugă peste ei o cantitate de alcool alimentar de 70 grade, de 2 ori cât înălţimea mugurilor. Se lasă la temperatura camerei timp de 15 zile bine astupat, agitând des. După această perioadă se strecoară şi se pot folosi câte 10 picături o dată diluat cu puţină apă. - Unguent - se amestecă o parte din tinctura de mai sus cu 2 părţi de unt sau grăsime (untură, lanolină, vaselină) şi se pune pe baia de apă până se evaporă tot alcoolul. Se va unge local în strat subţire (în afecţiuni dermatologice) şi se pansează locul afectat dacă este cazul. - Sirop - o mână bună de muguri sau frunze se mărunţesc şi se pun în 500 ml apă. Se fierb până va scădea apa la jumătate. Se va strecura şi apoi se va pune câte 60 g de zahăr la fiecare 100 ml de lichid. Se fierbe până devine de consistenţa unui sirop şi apoi se pune în sticluţe de capacitate mică. Se va lua câte o linguriţă în diluţie cu apă, siropul fiind foarte util pentru tuse. - Răşina se poate folosi ca o gumă de mestecat în afecţiunile de mai sus sau se foloseşte la prepararea supozitoarelor, ovulelor sau chiar a diferitelor creme. - Baie - se vor fierbe timp de o oră 2 mâini bune de frunze sau muguri în 5 litri de apă, apoi se strecoară în cadă, unde se va sta timp de 30 de minute la temperatura corpului. Este o baie care ajută la toate afecţiunile externe, dar este mai ales o baie reconfortantă pentru sistemul nervos (în principal în caz de stres). Pinul intră în compoziţia ceaiului antibronşitic 2.

tratament reteta tibetana cu usturoi

Reţetă Tibetană cu usturoi

Această reţetă este de 5000 de ani şi este recomandată în vindecarea unor tumori, prevenirea infarctului miocardic, prevenirea unor boli de stomac [ulcer]. În acelaşi timp organismul este purificat de calorii şi depuneri adipoase, îmbunătăţeşte metabolismul, vasele sanguine devin elastice, previne ateroscleroza, cardiopatia ischemică, paralizia, apariţia diferitelor tumori, ameliorează vederea.
Mod de preparare : se spală şi se curăţă foarte bine 350gr de usturoi, apoi se pisează mărunt într-o piuliţă de lemn. După ce este bine pisat se iau cu o linguriţa 200gr din această compoziţie [partea mai suculentă] şi se introduce într-un vas ce conţine 200ml alcool rafinat de 96 grade. Vasul se închide ermetic şi se ţine la rece, timp de 10 zile. Se strecoară maceratul prin tifon, se pune într-o sticlă bine închisă şi se mai ţine încă 3 zile.
Mod de administrare : într-un pahar în care s-au pus 50ml lapte rece [în prealabil fiert] se adaugă un număr anume de picături de suc de usturoi şi se bea cu 15 minute înaintea fiecărei mese. Tratamentul se face timp de 11 zile, astfel :
Ziua 1 = dimineaţa 2 picături, prânz 2 picături, seara 2 picături
Ziua 2 = dimineaţa 4 picături, prânz 5 picături, seara 6 picături
Ziua 3 = dimineaţa 7 picături, prânz 8 picături, seară 9 picături
Ziua 4 = dimineaţa 10 pic, prânz 11 pic, seară 12 pic
Ziua 5 = dimineaţa 13 pic, prânz 14 pic, seara 15 pic
Ziua 6 = dimineaţa 15 pic, prânz 14 pic, seara 13 pic
Ziua 7 = dimineaţa 12 pic, prânz 11 pic, seară 10 pic
Ziua 8 = dimineaţa 9 pic, prânz 8 pic, seara 7 pic
Ziua 9 = dimineaţa 6 pic, prânz 5 pic, seara 4 pic
Ziua 10 = dimineaţa 3 pic, prânz 2 pic, seară 1 pic
Ziua 11 = dimineaţa 25 pic, prânz 25 pic, seară 25 pic
Foarte important : tratamentul nu se poate repeta decât la 6 ani

YOGA-CENTRII SUBTILII CU CELE SAPTE CHAKRAS

tratamente fitoterapeutice -un material trimis de prietenul meu Mr.Nick- sper sa va fie de folos super materialul multumiri

ATENȚIE!
Acest e-mail este strict (și pur) informativ. Informațiile au fost scrise și expediate în regim de gratuitate, ele neobligându-vă să luați vreo atitudine neconformă cu voința dv. liberă. Puteți ține cont sau nu de ceea ce veți citi în rândurile de mai jos (dacă veți citi!).
Mulțumesc pentru înțelegerea de care (sper că) veți da dovadă

___

Dar ce este fitoterapia?
Fitoterapia este ramura terapiei care se ocupă cu mijloacele de prevenire și vindecare a bolilor prin remedii vegetale. Are o vechime de mii de ani!
Cuvântul fitoterapie derivă de la grecescul phyton=plantă, therapie=știința tratării și vindecării bolilor. Cu 2000 de ani î.Hr. egiptenii, grecii și romanii utilizau plantele pentru diverse tratamente, mărturie stând scrierile vechi ale lui Hipocrates, Dioscorides și Plinius cel Bătrân.
Spre deosebire de medicina alopată, care extrage din plante doar substanțele considerate necesare, fitoterapia folosește plantele în întregime, pentru a obține efectul maxim al principiilor active pe care acestea le dețin.
Plantele medicinale acționează prin principiile active conținute în ele, fie în întreaga plantă, fie în anumite părți ale plantei: floare, fruct, semințe, muguri, rădăcini, frunze, scoarță etc., principiile active putând fi: taninuri, mucilagii, saponine, uleiuri volatile etc.
Produsele fitoterapice NU prezintă reacții adverse la dozele și frecvența de administrare recomandate, prezintă, însă, unele dintre ele, contraindicații. Se administrează intern sau extern sunt formă de: infuzie (ceai), macerat, cataplasmă, pulbere sublinguală etc.
Deși majoritatea se pot cumpăra de la farmacii și plafaruri fără prescripție medicală, deci, putându-se administra și fără aviz medical, produsele fitoterapice se recomandă a se lua singure sau în asociere după un consult medical aferent.
Consultați un medic cu competență în fitoterapie înainte de a decide să vă administrați unul sau mai multe preparate fitoterapice, pentru ca astfel să aveți siguranța cât mai mare că nu vă expuneți la un risc major de experimentare a unui efect terapeutic nul sau a unor efecte adverse neplăcute!

___

1. AFIN (FRUNZE)
(Vaccinium myrtillus)

Afinul face parte din familia Ericaceae, fiind un arbust mic, cu tulpini târâtoare, de culoare verde. Frunzele sunt rotund-ovate până la eliptice iar florile, de culoare roz-palide au petalele unite în partea de sus sub formă de clopoţel. Fructele, de culoare negru-albăstrui au formă sferică, fiind zemoase, cu suc violaceu şi gust plăcut dulce-acrişor. Creşte în regiunile alpine, la altitudini de până la 2000-2500m, pe versanţii umbriţi şi umezi, în pădurile de conifere, pe stânci şi pajişti montane.
Se mai numeşte afene, afin de munte, afine negre, afinghi, asine, coacăză, pomuşoare, cucuzie.

Actiuni
INTERN:
astringent, antidiareic, antihemoragic, antiseptic intestinal si urinar, hipoglicemiant, capilaroprotector (protejează vasele capilare), antiinflamator.
EXTERN:
astringent, antiseptic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: diaree, enterită, enterocolită, colită de fermentaţie, colită de putrefacţie, hemoroizi, diabet zaharat, infecţii urinare, gută, reumatism, hiperuricemie (exces de acid uric în sânge), fragilitate capilară, retinopatie diabetică.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: hemoroizi, fisuri anale, plăgi diverse.

Contraindicatii
Alergie la afin.

Precautii
Pacienţii cu diabet zaharat insulino-dependent vor fi ţinuţi sub strictă supraveghere, mai ales în primele săptămâni de tratament, prin înregistrarea zilnică sau chiar de 2 ori pe zi a valorilor glicemiei, şi ajustarea dozelor de insulină în funcţie de noile valori obtinute.

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică, după care se cerne prin sita pentru faină albă.
Se ia, de regulă, o linguriţă cu pulbere de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă (o cană), se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită (o cană), se menţine timp de 30min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
se fac spălături de 3-4 ori pe zi cu infuzia sau cu maceratul obţinute din plantă.

___

2. ANASON
(Pimpinella anisum)

Anasonul face parte din familia Apiaceae, fiind o plantă aromatică, erbacee, anuală, heliofilă, care preferă clima caldă. Cultivat din timpuri îndepărtate în Asia Mică, a fost răspândit ulterior atât în Europa cât şi pe alte continente. Planta are frunze puţine şi rare, florile mici şi de culoare albă fiind dispuse sub formă de umbrelă. Fructele sunt mici şi verzi, putând fi culese de la sfârşitul lunii august până la sfârşitul lunii septembrie. Se mai numeşte anason românesc, anis, anos, bădean, chimion de grădină, hanos, molotru, oniş, secărea.

Actiuni
tonic digestiv, antispastic, diuretic, aperitiv, vermifug, emenagog (declanşează ciclul menstrual), galactogog, stimulează secreţiile glandulare (salivare, gastrice, intestinale, biliare, mamare), estrogenic, acţioneaza asupra lobului anterior al hipofizei, carminativ, eupeptic; în doze mici este expectorant, iar în doze mari este antiseptic, stopând procesele fermentative de la nivelul intestinului gros.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: colici intestinale, balonare, colici abdominale la sugari, anorexie (lipsa poftei de mâncare), insuficienţă pancreatică, indigestii, pentru mărirea secreţiei de lapte la lăuze, dismenoree, dureri menstruale, bronşite, tuse spastică, astm, gripă, astenie, vomă psihogenă, viermi intestinali.

Contraindicatii
Sarcină, cancer de sân, cancer genital la femei, ulcer gastric şi duodenal, colită, alergie la anason.

Precautii
Se utilizează cu prudenţă la pacienţii cu teren alergic.
Fructele vechi (peste 3 ani) sau depozitate în condiţii improprii (umezeala) nu se folosesc deoarece devin toxice.
Infuzia se prepară în fiecare zi, nu se păstrează de pe o zi pe alta.

Administrare
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia, o linguriţă rasă de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15 min., după care se înghite cu apă.
-infuzia – se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
___

3. ANGHINARE
(Cynara scolimus)

Anghinarea face parte din familia Asteraceae, fiind o plantă erbacee, perenă, cu frunze mari, spinoase şi flori mari de culoare violacee şi formă globuloasă. Originară din Etiopia, anghinarea este una din cele mai vechi plante medicinale cunoscute în istoria umanităţii, ea traversând Egiptul Antic pentru a ajunge în Europa de Sud. Grecii şi romanii utilizau anghinarea pentru tratarea icterului, dispepsiei şi afecţiunilor urinare. În medicina tradiţională, frunzele de anghinare erau folosite pentru proprietăţile coleretice şi diuretice.

Actiuni
coleretică, colagogă, hepatoprotectoare, regenerantă a celulelor hepatice, hipocolesterolemiantă, hipolipemiantă, împiedică dezvoltarea plăcilor aterosclerotice, diuretică, favorizează eliminarea renală a acidului uric, amplifică capacitatea de detoxifiere a ficatului, vasodilatatoare, cardioprotectoare, bacteriostatică (faţă de Salmonella, Staphylococcus şi Proteus), stimulează pofta de mâncare, antialergică (prin inhibarea complementului seric), laxativ, tonic amar, tonic digestiv.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: insuficienţă hepatică si renală, hepatite cronice, ciroză hepatică, colecistite acute şi cronice, diskinezie biliară, angiocolite (inflamaţii ale căilor biliare), enterite, infecţii intestinale, hipercolesterolemie, hiperlipidemie, obezitate, ateroscleroză, gută, hipertensiune arterială, angină pectorală, anorexie, alergii pe fond hepatic, hemoroizi, constipaţie, astenie, surmenaj, intoxicaţii.

Contraindicatii
litiază biliară, obstrucţie biliară, sarcină, alăptare, alergie la anghinare.

Precautii
În caz de supradozare pot apărea: greţuri, diaree, nefrotoxicitate.

Administrare
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr- o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 2-3 căni pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min.la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
___

4. ARMURARIU
(Silybum marianum)

Armurariul face parte din familia Asteraceae, fiind o plantă care se foloseşte de peste 2000 de ani ca remediu pentru tratarea bolilor de ficat şi vezică biliară. Primele utilizări în scopuri medicinale ale plantei au fost realizate de către medicul grec Dioscoride, care folosea armurariu pentru tratarea muşcăturilor de şarpe. Planta are frunzele ovale cu nervuri prelungite marginal în câte un ghimpe lung. Florile roşii, tubuloase sunt de asemenea terminate în ghimpi. Fructele, de formă cilindrică şi culoare brun-cenuşiu se recoltează în luna septembrie. Se mai numeşte armurar, buruiana-armurării, crăpuşnic, scai pestriţ sau ciulinul laptelui.

Actiuni
INTERN: antihepatotoxic, regenerant al celulelor hepatice (datorită silimarinei), hepatoprotector, tonic amar, hipocolesterolemiant, susţine activitatea hepatică şi renală protejând aceste organe împotriva efectelor adverse ale chimioterapicelor, antitumoral, antiproliferativ, galactogog, neurotrofic, neuroprotector, antioxidant.
EXTERN: antitumoral

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: hepatite acute şi cronice, virale şi metabolice, hepatită etanolică, ciroză hepatică, insuficienţă hepatică, hipercolesterolemie, tumori (hepatice, mamare, uterine, ovariene, ale prostatei, intestinale, pulmonare, ale vezicii urinare, ale pielii), intoxicaţii cu ciuperci, dispepsie; se asociază preventiv cu medicamente care prezintă potenţial hepatotoxic.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în tumori ale pielii.

Contraindicatii
Alergie la armurariu.

Precautii
doze mari pot produce scaune diareice.

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură de plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30 min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30 min. înainte de mese.
EXTERN:
se administrează sub formă de cataplasmă care se prepară astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă, astfel încât să formeze o pastă care să poata fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma pe locul afectat minim 3ore.
___

5. CICOARE
(Cichorium intybus)

Cicoarea face parte din familia Asteraceae, fiind o plantă cunoscută şi apreciată încă din antichitate. În Egiptul Antic era cultivată ca plantă medicinală, fiind folosită pentru tratarea afecţiunilor hepato-biliare şi renale. Începând cu sfârşitul secolului al XVIII-lea, rădăcinile sunt utilizate pentru obţinerea surogatului de cafea. Planta are frunze mici, oval-lanceolate şi flori de culoare albastră. Se mai numeşte cicoară, cicoare de câmp, cicoare de vară, cicoare sălbatică, cicorie amară, cociţă, dudău, floarea-secerei, încingătoare, scai voinicesc, sporiş.

Actiuni
tonic hepatic, tonic digestiv, stomahic, coleretic, colagog, laxativ uşor, diuretic, depurativ, remineralizant, antianemic, slab hipoglicemiant, antiaritmic, hipotensiv.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: afecţiuni hepatobiliare (hepatite, icter, congestie hepatică, colecistopatii, diskinezie biliară), tulburări digestive (anorexie, balonare, digestie lentă), constipaţie, congestii splenice, anemie, gută, alimentaţia dietetică a diabeticilor şi în curele de slăbire.

Contraindicatii
gastrită hiperacidă, ulcer gastric, sarcină, alăptare, alergie la cicoare.

Precautii
EFECTE ADVERSE: rareori pot apărea alergii cutanate.

Administrare
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr- o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 2-3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min.la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
___

6. COADA CALULUI
(Equisetum arvense)

Coada calului face parte din familia Equisetaceae, fiind cunoscută şi folosită în medicina tradiţională încă din antichitate. Dioscoride, medic şi farmacolog al Greciei Antice utiliza această plantă datorită proprietăţilor ei hemostatice. Coada calului este o plantă erbacee, perenă, spontană, întâlnită în lunci umede, pe marginea apelor de munte, terenuri apoase, în câmpie şi în regiunea montană. Se mai numeşte barba-ursului, bota-calului, bota-cucului, coada-iepei, coada-mânzului, iarbă de cositor, mânzoaică, peria-ursului, etc.

Actiuni
INTERN: diuretic, astringent, hemostatic, dezinfectant urinar, antimicrobian, antiinflamator; stimulează sinteza de colagen, având efecte de consolidare a ţesutului conjunctiv; expectorant, bronhodilatator, reduce aciditatea gastrică, remineralizant.
EXTERN: antiinflamator, regenerant epitelial, cicatrizant, antimicrobian, hemostatic, antisudorific.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: edeme, infecţii urinare (nefrită, cistită, pielonefrită), ulcer gastric, gastrită hiperacidă, hemoragii (epistaxis, menoragii, metroragii, hemoragii interne), bronşite acute si cronice, osteoporoză, poliartrite cronice, artroze, fracturi, afecţiuni ale prostatei.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: contuzii (umflături, vânătăi), ulcer varicos, plăgi, eczeme, degerături, hemoroizi, epistaxis, mătreaţă, eficient împotriva căderii părului, poliartrite cronice, artroze, fracturi transpiraţie abundentă a picioarelor.

Contraindicatii
sarcină, alăptare, alergie la coada calului.

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr- o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 2-3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min.la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în epistaxis se introduce intranazal un tampon cu vată îmbibat cu maceratul sau cu infuzie.
-în caz de mătreaţă sau cădere a părului se fac spălături cu macerat sau cu infuzia de plantă;
-în ulcer varicos sau răni deschise se aplică pulberea de plantă direct pe rană;
-în degerături sau transpiraţii abundente ale picioarelor se fac băi parţiale la mâini sau la picioare cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-în contuzii, eczeme, poliartrite cronice, artroze, fracturi se administrează planta sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă, astfel încât să se obţină o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore;
-în hemoroizi se fac spălături sau se aplică sub formă de comprese cu macerat sau infuzie de plantă.
___

7. COADA ŞORICELULUI
(Achillea millefolium)

Coada şoricelului face parte din familia Asteraceae, fiind o plantă erbacee, perenă, cu frunze penate, păroase şi flori albe sau trandafirii. Numele ştiinţific al plantei Achillea provine de la Ahile, eroul legendar al războiului troian, care folosea coada şoricelului pentru a vindeca rănile soldaţilor săi. Planta creşte în toate zonele, de la câmpie până la regiunile subalpine. O întâlnim la marginea pădurilor, a drumurilor, în fâneţe, poieni, soluri nisipoase, în locuri însorite sau umbrite. Se mai numeşte brădăţel, coada-şoarecii, crestăţea, iarba-oilor, iarbă strănutătoare, sorocină, şorecie, etc.

Actiuni
INTERN: tonic digestiv, stomahic, antiinflamator, calmant, antispastic, hemostatic, bactericid, antipruriginos, cicatrizant, imunomodulator.
EXTERN: antiinflamator, cicatrizant, hemostatic, antimicrobian, antipruriginos.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: anorexie, sindrom dispeptic, pentru stimularea funcţiei hepatice şi digestive, diskinezii biliare, afecţiuni gastrointestinale cu componentă spastică (crampe abdominale, colici biliare), colite, enterocolite, ulcer gastric si duodenal, gastrită hiperacidă, meteorism (balonare), epistaxis, hemoragii interne, metroragii, hemoroizi, dureri menstruale, metroanexită, cistită.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: plăgi, arsuri uşoare (de gradul I), hemoroizi sângerânzi, leziuni ano-rectale, epistaxis, ulcer varicos, prurit vulvar, înţepături de insecte.

Contraindicatii
sarcină, alăptare, alergie la coada şoricelului.

Precautii
se utilizează cu prudenţă la pacienţii cu fotosensibilitate.
EFECTE ADVERSE: poate produce alergii cutanate.

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr- o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 2-3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min.la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în fisuri anale, ulcer varicos, arsuri, se fac badijonări sau spălături cu maceratul sau infuzia de plantă;
-în hemoroizi şi prurit vulvar se fac badijonări, spălături sau se aplică local sub formă de comprese cu maceratul sau infuzia de plantă;
-în epistaxis recidivant se introduce intranazal un tampon cu vată îmbibat cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-în plăgi şi înţepături de insecte se fac spălături locale sau badijonări cu soluţia de macerat sau infuzie sau se administrează planta sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă, astfel încât să se obţină o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
___

8. CORIANDRU
(Coriandrum sativum)

Coriandru face parte din familia Apiaceae, fiind o plantă erbacee, anuală, cultivată şi sporadică, cu frunze glabre, lucioase, de culoare verde-deschis. Florile sunt mici, albe, roz sau violete, grupate în inflorescenţe, iar fructele se găsesc sub formă de globuleţe, fiind bogate în uleiuri volatile. Originar din Asia şi Orient, coriandrul este cunoscut şi folosit în medicina tradiţională din vremuri îndelungate. Istoria utilizării acestei specii medicinale are mai mult de trei mii de ani, seminţele extrem de parfumate ale coriandrului, cu o aromă undeva între cea de citrice şi cea a lăcrămioarelor, fiind intens utilizate în scopuri medicinale şi magice de către egipteni, greci şi mai apoi romani. Se mai numeşte buruiană pucioasă, coleandră, iarbă puturoasă, piper alb, pucioasă, puturoasă, etc.

Actiuni
INTERN: tonic digestiv, stomahic, carminativ, antispastic, bactericid, fungicid, sedativ, anxiolitic, afrodisiac, antiinflamator, vermifug.
EXTERN: antimicrobian, antiinflamator.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: anorexie, dispepsii, indigestie, meteorism (balonare), colite, colici abdominale la copii, anxietate, artrite, reumatism, helmintiaze (viermi intestinali).
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: artrite, reumatism, plăgi (împiedică suprainfectarea rănilor).

Contraindicatii
sarcină, alăptare, alergie la coriandru.

Precautii
A se evita expunerea la soare sau la radiaţii UV pe perioada tratamentului, datorită fenomenului de fotosensibilizare.
EFECTE ADVERSE: fotosensibilitate, alergii cutanate.

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, inainte de mese. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr- o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 2-3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min.la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 15-30min. înainte de mese.
În cazul viermilor intestinali se bea o cană cu macerat sau cu infuzie dimineaţa, pe stomacul gol şi nu se mănâncă până la orele 12.
EXTERN:
-în caz de plagă se fac spălături cu macerat sau infuzie de plantă;
-în artrite şi reumatism se administrează sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă, astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
___

9. COZI DE CIREȘE
(Cerasi stipes)

Cireşul (Cerasus avium) este un arbore indigen care face parte din familia Rosaceae. Cultivat cu aproximativ 2500 de ani în urmă, mai întâi în Asia, a fost adus ulterior în Europa. În America a fost introdus de-abia în secolul al XVII-lea. Cireşul are o longevitate de 100 de ani, în stare sălbatică, specia cultivată având numai 25-40 de ani. Printre cele mai utilizate şi eficiente diuretice vegetale, codiţele de cireşe determină efecte rapide, mai ales asupra aparatului renal şi urinar. Se mai numeşte cerăş pădureţ, cireş sălbatic, ciureş, mălin pescăresc, mocru, vascuşoară, etc.

Actiuni
diuretic, antiseptic urinar, astringent, antidiareic, depurativ.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: afecţiuni ale tractului urinar (litiază renală, infecţii urinare), edeme, diaree.

Contraindicatii
alergie la cozi de cirese.

Precautii
se administrează cu prudenţă în sarcină şi alăptare.

Administrare
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 20min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
___

10. CREŢIŞOARĂ
(Alchemilla vulgaris)

Creţişoara face parte din familia Rosaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, cu frunze mari, rotunjite, reniforme, având 7 sau 9 lobi şi marginile dinţate. Florile mici, de culoare galben-verzui sunt grupate în inflorescenţe. Cunoscută încă din antichitate, creţişoara a fost utilizată în diferite tradiţii, atât pentru trezirea şi amplificarea feminităţii, cât şi pentru vindecarea afecţiunilor ginecologice, fiind o plantă asociată cu feminitatea. Creşte la marginea pădurilor, a drumurilor, în păşuni, fâneţe, pe stânci şi coaste abrupte, în zona de deal şi de munte. Se mai numeşte brumărie, creţărel, rătunjir, umbra-muntelui, umbrarul-doamnei, etc.

Actiuni
INTERN: astringent, antihemoragic, antidiareic, antispastic, tonifică musculatura uterină, la femei acţionează asupra aparatului reproducător reglând activitatea hormonală.
EXTERN: astringent, cicatrizant, antiseptic, hemostatic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: tulburări menstruale (amenoree, dismenoree, hipermenoree), pentru evitarea avorturilor spontane (în primele trei luni de sarcină), sterilitate la femei, tulburări de menopauză, hemoragii, hemoragii uterine, menometroragii, diaree.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: leucoree, fisuri anale, hemoroizi, epistaxis.

Contraindicatii
alergie la creţişoară.

Precautii
Se administrează cu prudenţă la pacienţii cu hipercoagulabilitate sanguină.

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min.înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min.înainte de mese.
EXTERN:
-în leucoree se fac spălături vaginale cu macerat sau cu infuzie de plată;
-în fisuri anale se fac spălături sau băi de şezut cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-în hemoroizi şi epistaxis se fac tamponări locale sau comprese cu maceratul sau cu infuzia de plantă.
___

11. CRUŞIN
(Rhamnus frangula)

Cruşinul face parte din familia Rhamnaceae, fiind un arbust indigen cu frunze lat-eliptice lucioase, cu marginea întreagă şi flori mici, albe-verzui, grupate în buchete. Fructele sunt mici, sferice, verzi la început, apoi roşii şi violet-negricioase atunci când ajung la maturitate. Originar din Europa şi Asia, a fost introdus în America de Nord de-abia la sfârşitul secolului al XVIII-lea, în Canada fiind naturalizat cu aproximativ 100 de ani în urmă. Creşte la câmpie, pe dealuri, în păduri de luncă, zăvoaie, pe malul apelor şi mlaştini, sporadic în regiunile montane. Se mai numeşte crasici, lemn câinesc, patachină, sălbiş.

Actiuni
laxativ sau purgativ (în funcţie de doză), coleretic, colagog, favorizează digestia; acţiunea laxativă apare la doze de 1-3 grame pe zi şi se manifestă după 8-12 ore de la administrare, prin iritarea mucoasei intestinale, cu creşterea peristaltismului; acţiunea purgativă apare la doze de peste 4 grame pe zi.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: constipaţie acută şi cronică, în asociere cu medicaţia antihelmintică.

Contraindicatii
abdomen acut chirurgical, obstrucţie intestinală, afecţiuni inflamatorii ale intestinului, boala Crohn, colită ulceroasă, apendicită, hemoroizi, sarcină, alăptare, copii sub 12 ani.

Precautii
Nu se administrează în cure prelungite, datorită instalării obişnuinţei.
Tratamentul se efectuează pe perioade de 14 zile, cu pauze de minim 10 zile între cure.
Nu se asociază cu alte medicamente orale (cu excepţia antihelminticelor) deoarece,
împiedică absorbţia acestora, accelerând tranzitul intestinal.
REACŢII ADVERSE: pot apărea: disconfort abdominal, colici intestinale, diaree; urina poate fi colorată în roşu.

Administrare
-ca laxativ – se prepară decoct din plantă după modul următor: o linguriţă cu vârf de plantă se adaugă la o cană cu apă clocotită, se fierbe timp de 15min., apoi se lasă acoperită încă 15min., după care se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se bea o cană cu decoct seara, la culcare, în doză unică (o dată pe zi), sau câte 2 căni cu decoct pe zi, dimineaţa şi seara.
-ca purgativ – se prepară decoct din plantă după modul următor: o lingură cu vârf de plantă se adaugă la o cană cu apă clocotită, se fierbe timp de 15min., apoi se lasă acoperită încă 15min., după care se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se bea o cană cu decoct seara, în doză unică (o dată pe zi).
În cazul viermilor intestinali, se administrează decoctul din plantă urmărind acţiunea purgativă, după administrarea medicaţiei antihelmintice.
___

12. ECHINACEA
(Echinacea purpurea)

Echinacea face parte din familia Asteraceae, fiind o plantă perenă, la care florile apar individual la vârful tulpinii, având petale de culoare alb, roz sau roşu şi un disc roşu-maroniu central. Echinacea a fost utilizată de amerindieni ca remediu pentru tratarea rănilor şi a muşcăturilor de şarpe, ea fiind preluată de coloniştii americani şi introdusă în arsenalul lor terapeutic în anul 1800. Celebritatea plantei se datorează efectelor sale imunostimulatoare extrem de puternice, fapt care recomandă utilizarea ei în numeroase afecţiuni şi tulburări.

Actiuni
INTERN:
imunostimulent, antiinflamator, antiviral, antimicrobian, inhibă hialuronidaza (opreşte acţiunea invazivă a bacteriilor), inhibă multiplicarea virusurilor, fiind activă asupra virusului gripal, virusului AH5N1 (virusul gripei aviare), virusului AH1N1 (virusul gripei porcine), virusurilor herpes simplex de tip1 şi de tip2, scade rata de apariţie a speciilor de Candida albicans şi Lysteria monocytogenes, stimulează activitatea corticosuprarenală, antichistic, antitumoral.
EXTERN: stimulent al imunităţii locale, antiinflamator şi cicatrizant.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: infecţii respiratorii virale şi bacteriene, infecţii urinare, infecţii rezistente la antibiotice sau recidivante, infecţii cu virusurile AH5N1 şi AH1N1, herpes, prostatite, afecţiuni ginecologice de natură inflamatorie (anexite, metroanexite, endometrite), infecţii cu Candida albicans şi Lysteria monocytogenes.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: răni, arsuri, furuncule, otite, leziuni tegumentare.

Contraindicatii
alergie la echinacea.

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia câte o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min.înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min.la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în plăgi, arsuri, otite se fac spălături cu maceratul sau cu infuzia de plantă;
-otite se fac spălături cu maceratul sau cu infuzia de plantă, după care se usucă prim tamponare usoară.
-în furuncule şi leziuni tegumentare se administrează sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă, astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
___

13. FENICUL
(Foeniculum vulgare)

Feniculul face parte din familia Apiaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, heliofilă, care se aseamănă cu mărarul. Cultivat încă din antichitate în zona Mării Mediterane, în zilele noastre se extinde pe tot continentul european, Asia Mică şi America. În Grecia Antică era considerat un simbol al succesului. În India se foloseşte ca odorizant al respiraţiei şi pentru stimularea digestiei.
Se mai numeşte anason dulce, chimion dulce, finchil, hanus, mărariu de casă, etc.

Actiuni
anticolitic, antiseptic intestinal şi renal, antispastic, carminativ, galactogog, estrogenic, diuretic, expectorant, stomahic, tonic digestiv, vermifug.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: colici intestinale, colici abdominale la sugari, balonare (meteorism), dispepsii, colită spastică, indigestie, alăptare (pentru creşterea secreţiei lactate), hipoplazie mamară, infecţii urinare, parazitoze.

Contraindicatii
Se administrează cu prudenţă la pacienţii cu teren alergic.

Precautii
A se evita expunerea la soare sau la radiaţii UV pe perioada tratamentului, datorită fenomenului de fotosensibilizare. Se administrează cu prudenţă la pacienţii cu teren alergic.
SUPRADOZARE: În doze mari fructele de fenicul sunt toxice la nivelul sistemului nervos central, producând crize epileptiforme, halucinaţii, somnolenţă.
REACŢII ADVERSE: pot apărea alergii cutanate.

Administrare
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia câte o linguriţă rasă de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
___

14. GĂLBENELE
(Calendula officinalis)

Gălbenelele fac parte din familia Asteraceae, fiind o plantă erbacee, anuală, cu inflorescenţe terminale de culoare galben-portocaliu. Originară din Asia şi Europa de Sud, a fost introdusă în medicina tradiţională în secolul al XII-lea, în Europa Centrală şi zona mediteraneeană. Creşte pe lângă ziduri, clădiri sau pe câmpii, în grădini, pe marginea drumurilor sau a gardurilor. Se mai numeşte filimică, crăiţe, calce, căldăruşă, fetişcă, floare galbenă, flori oşeneşti, gălbenare, roşioară, ruginele, ruşuliţe, salomie, silinii, stâncuţă, etc.

Actiuni
INTERN:
cicatrizant, antiinflamator, antispastic, coleretic, hipolipemiant, emenagog, antibacterian, antimicotic, antiviral, antitumoral, antitrichomonazic, calmează durerile menstruale.
EXTERN:
cicatrizant, antiinflamator, antiseptic, antibacterian, antimicotic, antitricomonazic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: gastrită hiperacidă, ulcer gastric şi duodenal, dischinezii biliare, colecistită, enterocolită, dismenoree.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: plăgi, arsuri, eczeme, ulcer varicos, ulceraţii tegumentare, eritem fesier, hemoroizi, degerături, acnee, înţepături de insecte, afecţiuni ale cavităţii bucale şi faringelui, micoze, leucoree, infecţii cu Trichomonas vaginalis.

Contraindicatii
sarcină, alăptare, alergie la gălbenele.

Precautii
SUPRADOZARE:
În caz de supradozare pot apărea efecte sedative şi hepatotoxicitate.

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă de pulbere de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în arsuri, ulcer varicos şi ulceraţii tegumentare se fac spălături sau badijonări locale, realizate cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-în afecţiuni ale cavităţii bucale şi faringelui se fac spălături bucale sau gargară cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-în leucoree şi în infecţii cu Trichomonas vaginalis se fac spălături vaginale cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-în plăgi, eczeme, eritem fesier, hemoroizi, degerături, acnee, micoze şi înţepături de insecte se administrează sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme aplicate local, care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
___

15. GHIMPE
(Xanthium spinosum)

Ghimpele face parte din familia Asteraceae, find o plantă erbacee, anuală, cu o tulpină bogat ramificată, cu spini trifurcaţi la baza fiecărei frunze şi flori mici verzui. Creşte pe lângă drumuri şi garduri, prin păşuni, saturi şi locuri necultivate. Ghimpele este o plantă cu o capacitate de adaptare impresionantă, care rezistă deopotrivă la secetă, vânturi puternice şi la temperaturi scăzute. Este răspândită pe o arie geografică foarte întinsă – din Africa de Nord şi până în Europa şi Asia. Calitatea sa excepţională care a scos-o din anonimat este eficienţa în afecţiunile prostatei şi în special în adenomul de prostată. Se mai numeşte holeră, pălămidă, scăiete muscălesc, spin alb, spin de holeră, spin muscălesc, etc.

Actiuni
antiinflamator (decongestiv) al prostatei, cicatrizant, diuretic, antiseptic urinar (acţioneaza asupra colibacililor şi asupra Proteus vulgaris), antitumoral.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: adenom de prostată, prostatită, infecţii urinare cu colibacili şi Proteus vulgaris.

Contraindicatii
sarcină, alăptare, copii, alergie la ghimpe.

Precautii
se recomandă regim hiposodat şi evitarea băuturilor alcoolice, a alimentelor acide sau condimentate.

Administrare
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia câte o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
___

16. HIBISCUS
(Hibiscus sabdariffa)

Hibiscus este o plantă care face parte din familia Malvaceae, fiind originară de la tropice. Florile, de o frumuseţe luxuriantă, au fost utilizate de-alungul timpului, în special în medicina populară orientală, sub formă de ceaiuri aromate, cu un puternic efect relaxant şi răcoritor, în tratarea afecţiunilor renale şi digestive. În Malaezia, se foloseşte sucul proaspăt obţinut din calicele plantei, datorită conţinutului ridicat în vitamina C şi antocianozide, iar în Caraibe, băutura obţinută din fructele proaspete este nelipsită în cadrul sărbătorilor de Crăciun.

Actiuni
antihipertensiv, diuretic, antispastic intestinal şi uterin, antiseptic, tonifiant, stimulează activitatea cerebrală îmbunătăţind atât eforturile intelectuale cât şi pe cele fizice, antioxidant, uşor expectorant, antifebril.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: hipertensiune arterială, edeme, afecţiuni respiratorii (febră, tuse, infecţii la nivelul tractului respirator).

Contraindicatii
alăptare, alergie la hibiscus.

Precautii
În doze mari are efect de reducere a fertilităţii.

Administrare
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15 min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
___

17. IENUPĂRUL
(Juniperus communis)

Ienupărul face parte din familia Cupressaceae, fiind un arbust conifer, răşinos, spontan, cu frunze aciculare, cu o dungă albă pe faţă şi verzi-închis pe dos. Fructele se prezintă ca nişte bobiţe, de culoare negru-albăstrui, aromate, cu gust uşor dulceag. Creşte la altitudini de 700-1500m, la marginea pădurilor şi poienelor, în păşuni, coline şi zone muntoase. Rezistent la ger şi la secetă, preferă locurile luminoase. Se mai numeşte archiş, boabe de brad, brădişor, brazi pitici, cetină, feniar, ienuper, inibahar, jinept, jip mic, etc.

Actiuni
INTERN: diuretic, antiseptic urinar, intestinal şi respirator, litotriptic urinar, antiinflamator, analgezic, depurativ, bronhodilatator, stomahic, carminativ, hipoglicemiant, sudorific.
EXTERN: antiinflamator, analgezic, antiseptic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: edeme, afecţiuni ale tractului urinar (infecţii şi litiază urinară), afecţiuni digestive (infecţii gastro-intestinale, enterite, enterocolite, colite de fermentaţie, dispepsie, flatulenţă, anorexie), bronşite acute şi cronice, reumatism, artrite, gută.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: reumatism, boli articulare, dureri musculare.

Contraindicatii
sarcină, alăptare, copii mici, alergie la ienupăr.

Precautii
Administrarea îndelungată poate produce iritaţii la nivelul căilor urinare şi hematurie.
În caz de nefrită acută, cronică şi nefroză se administrează numai la recomandarea medicului.
În cazul administrării pe durate mai lungi de timp (peste 3 săptămâni) se recomandă asocierea ienupărului cu plante cu efect protector asupra epiteliului renal, cum ar fi nalba, coada şoricelului, muşeţelul.
La copii se administrează pe perioade scurte de maxim 7-10 zile. Dozele se adaptează în funcţie de vîrstă şi greutate (de obicei se utilizează ¼ pînă la ½ din doza adultului).

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia câte o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apa.
-maceratul la rece – se prepară din 2 linguriţe cu boabe zdrobite adăugate la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară din 2 linguriţe cu boabe zdrobite adăugate la 250ml de apa clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în reumatism, boli articulare şi dureri musculare se administrează sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin macinată se amestecă cu apă caldă, astfel încât să se obtină o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţină cataplasma la locul afectat minim 30min. şi maxim 2 ore(în funcţie de sensibilitatea pielii).
___

18. ISOP
(Hyssopus officinalis)

Isopul face parte din familia Lamiaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, heliofilă, rezistentă la ger şi la secetă, cu frunze liniar-lanceolate şi flori violacee. Originară din zone care se întind din estul Mării Mediterane şi până în Asia Centrală, a fost introdusă în America cu aproximativ 100 de ani în urmă. Este o plantă cu o aromă proaspătă, înviorătoare, folosită de mii de ani în terapie, fiind pomenită şi în Biblie, în psalmii lui David, făcând parte dintre plantele considerate sfinte. Se mai numeşte cimbru cel bun, cimbru de grădină, culecel bun, etc.

Actiuni
INTERN:
bronhodilatator, antiastmatic, anticataral, expectorant, antispastic, tonic respirator, tonic digestiv, stomahic, carminativ, antilitiazic biliar, vasodilatator, antihipertensiv, reduce fragilitatea vaselor capilare, antiviral (asupra virusului Herpes simplex).
EXTERN:
antiseptic, cicatrizant, antiherpetic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: astm bronşic, bronşită astmatiformă, bronşită catarală, bronşite acute şi cronice, tuse spastică, tuse productivă, meteorism (balonare), indigestie, calculi biliari, hipertensiune arterială, fragilitate capilară, insuficienţă venoasă cronică, herpes.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: răni superficiale şi herpes.

Contraindicatii
sarcină, alăptare, epilepsie, copii mici, alergie la isop.

Precautii
La copii se administrează pe perioade scurte de maxim 7-10 zile. Dozele se adaptează în funcţie de vîrstă şi greutate (de obicei se utilizează ¼ pînă la ½ din doza adultului).

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 15min. înainte de mese.
EXTERN:
-în răni superficiale şi herpes se utilizează sub formă de cataplasme aplicate local, care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
___

19. LAVANDA
(Lavandula officinalis)

Lavanda (sau levănţica) face parte din familia Lamiaceae, fiind un semiarbust peren, ce creşte în tufe dese, cu aspect globulos, având frunze mici, liniar-lanceolate şi flori de culoare albastru-violet. Numele ştiinţific al plantei ``Lavandula`` derivă din latinescul ``lavare`` care înseamnă ``a spăla``. În Grecia Antică, Persia şi Roma era utilizată ca parfum de baie şi antiseptic. În medicina budistă şi tibetană se foloseşte pentru tratarea psihozelor şi a nebuniei, iar în Europa şi America se întrebuinţează pentru combaterea anxietăţii şi a insomniei. Originară din zona mediteraneeană, sud-estul Indiei şi Africa tropicală, levănţica creşte astăzi spontan sau se cultivă pe suprafeţe întinse, pentru a fi valorificată în industria cosmetică.

Actiuni
INTERN:
anxiolitic, sedativ, antidepresiv, antispastic, analgezic, hipotensiv, coleretic, diuretic, antimicrobian, antifungic (asupra Candida albicans), antitumoral.
EXTERN:
cicatrizant, antimicrobian, antimicotic (Candida albicans), analgezic, antispastic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: anxietate, nelinişte, iritabilitate, tensiune psihică, atacuri de panică, depresii, migrene, dureri de cap, insomnie, hipertensiune arterială, afecţiuni cardiace pe fond nervos,
dispepsii, tulburări intestinale cu substrat nervos, diaree cauzată de stress, afecţiuni respiratorii (răceală, faringită, amigdalită, bronşită), reumatism.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: răni, arsuri, igiena bucală, acnee, micoze (în special candidoză), combaterea durerilor care apar după naştere (dureri perianale), fisuri anale, leucoree, spasme musculare, dureri musculare şi osoase, dureri de diferite cauze localizate la nivelul pielii şi ţesuturilor superficiale, reumatism, dureri articulare în general, poliartrită reumatoidă, căderea părului (alopecie), mătreaţă (în acest caz se recomandă asocierea cu cimbru şi rozmarin).

Contraindicatii
sarcină, alăptare, copii mici, alergie la lavandă.

Precautii
REACŢII ADVERSE:
pot apărea fotosensibilitate şi alergii cutanate.

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în plăgi, arsuri şi acnee se fac spălături locale sau se administrează sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-pentru igiena bucală se fac spălături bucale cu maceratul sau cu infuzia de plantă;
-în micoze se poate administra sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme aplicate local, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore;
-pentru combaterea durerilor care apar după naştere (dureri perineale) se fac băi de şezut cu macerat sau cu infuzie de plantă timp de 10 zile consecutiv;
-în fisuri anale se fac spălături locale sau băi de şezut cu maceratul sau cu infuzia de plantă;
-în leucoree se fac spălături vaginale cu maceratul sau cu infuzia de plantă;
-în spasme musculare, dureri musculare şi osoase, dureri de diferite cauze localizate la nivelul pielii şi a ţesuturilor superficiale, reumatism, dureri articulare şi poliartrita reumatoidă se administrează sub formă de cataplasme, care se obţin după modul prezentat anterior (în cadrul micozelor), fiind totodată necesară asocierea cu administrarea internă a plantei;
-pentru căderea părului (alopecie) şi în caz de mătreaţă se clăteşte părul după baie cu maceratul sau cu infuzia de plantă.
___

20. LEMN DULCE
(Glycyrrhiza glabra)

Lemnul dulce face parte din familia Fabaceae, fiind un subarbust peren, cu frunze alterne, lipicioase şi flori roşii sau violete. Originar din Europa Centrală, planta s-a extins în toată Europa, Asia şi nordul Africii. La noi creşte în păduri umede sau pe soluri nisipoase, în apropierea râurilor. Numele ştiinţific al plantei ``Glycyrrhiza”provine din greaca veche, însemnând `` rădăcina dulce”. În China, Grecia Antică şi Egipt era utilizat pentru tratarea afecţiunilor respiratorii şi a bolilor de stomac. Se mai numeşte ciorâng, firuţă, iarbă dulce, reglisă, rădăcină dulce, unghia-găii, etc.

Actiuni
INTERN:
expectorant şi emolient, antiulceros, cicatrizant, antispastic, antiinflamator de tip cortizonic şi mineralocorticoid, estrogenic, analgezic, bacteriostatic, imunostimulent, laxativ sau purgativ (în funcţie de doză), diuretic.
EXTERN:
antiinflamator, antiseptic, cicatrizant.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: afecţiuni bronhopulmonare (bronşite, laringite, traheo-bronşite), gastrite hiperacide, ulcer gastric şi duodenal, artrită reumatoidă, boala Addison, tulburări menstruale (amenoree, hipomenoree, dismenoree), hipoplazie mamară, constipaţie.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: afecţiuni ale cavităţii bucale şi orofaringiene, conjunctivită, crize hemoroidale, dermatite seboreice, înţepături de insecte, eritem solar.

Contraindicatii
hiperestrogenism, chisturi ovariene, noduli mamari, tumori benigne şi maligne mamare sau genitale, sarcină, alăptare, sindrom Cushing, alergie la lemn dulce.

Precautii
La pacienţii cu hipertensiune arterială se administrează numai cu recomandarea medicului. Nu se asociază cu corticosteroizi.

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară din 2 linguriţe cu pulbere adăugate la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min.înainte de mese.
-infuzia – se prepară din 2 linguriţe cu pulbere adăugate la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-decoctul – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se fierbe timp de 15min., după care se lasă la răcit, se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu decoct pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în afecţiuni ale cavităţii bucale şi orofaringiene se clăteşte gura sau se face gargară cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-în conjunctivită se administrează sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă aplicate pe pleoapele închise;
-în crizele hemoroidale, dermatitele seboreice, eritemul solar şi înţepăturile de insecte se administrează sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme aplicate local, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă, astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
___

21. LICHEN DE PIATRĂ
(Cetraria islandica)

Lichenul de piatră face parte din clasa Ascomycetes, familia Parmeliaceae, fiind o plantă lipsită de rădăcină, tulpină şi frunze. Corpul său este un tal în formă de tufă mică, care are lobii divizaţi în două, răsuciţi şi tiviţi pe margine cu cili groşi şi rigizi. Culoarea variază de la verde-cenuşiu până la brun-negru pe faţa superioară, fiind albicioasă pe partea inferioară şi roşiatică la locul în care se prinde de sol. El poate supravieţui în medii prea dure pentru plantele superioare, cu condiţia ca umiditatea să fie suficient de mare şi temperatura suficient de scăzută, fiind dependent de umiditatea aerului în mai mare măsură decât cea a solului, astfel încât, poate tolera soluri nisipoase, neprimitoare, în zone de mare altitudine. Creşte pe stâncile şi platourile din zona alpină şi subalpină, în majoritatea ţărilor nordice, precum şi la noi în ţară. Se mai numeşte muşchi creţ, muşchi de munte, muşchi de piatră, lichen de Islanda.

Actiuni
expectorant, antitusiv, emolient, antiinflamator, posedă proprietăţi antibiotice mai ales faţă de Mycobacterium tuberculosis, stimulent al secreţiilor biliare şi pancreatice, stomahic, pansament gastric, antiemetic, antitumoral, stimulează pofta de mâncare.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: bronşite acute şi cronice, traheobronşite, laringite, astm bronşic, gripă, tuberculoză pulmonară, insuficienţă pancreatică, pancreatită cronică, dischinezii biliare, digestie dificilă, gastrită hiperacidă, ulcer gastric, rău de mişcare, stări de vomă, vărsăturile care apar în sarcină, tumori ale tubului digestiv, anorexie.

Contraindicatii
alergie la licheni de piatră.

Administrare
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
___

22. SEMINŢE DE MĂRAR
(Anethum graveolens)

Mărarul face parte din familia Apiaceae, fiind o plantă erbacee, anuală, legumicolă, cu o valoare terapeutică deosebită. Cultivată încă din antichitate, de către egipteni, greci şi romani, planta este astăzi cunoscută pe tot globul. În medicina tradiţională, seminţele de mărar sunt utilizate datorită proprietăţilor estrogenice pe care acestea le deţin, fiind recomandate pentru corectarea carenţelor de estrogeni care apar la femei. Mărarul este o plantă care favorizează dezvoltarea caracterelor secundare feminine (măreşte sânii, încetineşte ritmul de creştere a pilozităţii, catifelează pielea), prelungind tinereţea biologică a femeii.

Actiuni
estrogenic, stimulează şi armonizează activitatea aparatului reproducător la femei, emenagog, (declanşează ciclul menstrual), galactogog (stimulează secreţia lactată la femeile care alăptează), tonic digestiv, stomahic, carminativ, antispastic, diuretic.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: amenoree (lipsa ciclului menstrual), hipogalacţie (cantitate mică de secreţie lactată), dismenoree (ciclu menstrual neregulat şi dureros), sterilitate la femei, menopauză prematură, hipoplazie mamară, digestie dificilă, meteorism (balonare), spasme digestive.

Contraindicatii
hiperestrogenism, hipermenoree, chisturi ovariene, noduli mamari, tumori benigne şi maligne mamare sau genitale, sarcină, alergie la mărar.

Administrare
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o linguriţă cu vârf de plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o linguriţă cu vârf de plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
___

23. MENTĂ
(Mentha piperita)

Menta face parte din familia Lamiaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, cu frunze oval-lanceolate şi flori violacee dispuse într-o inflorescenţă spiciformă, conică. Denumirea ştiinţifică a plantei Mentha provine de la ``Mintha``, numele unei nimfe din mitologia greacă şi romană, care a fost metamorfozată într-o plantă, ce îi poartă numele. Deşi menta este o plantă utilizată încă din antichitate, ea a fost introdusă pentru prima dată în literatura medicală de-abia în secolul al XVII-lea. Datorită uleiului volatil, principalul său component, menta reprezintă una din plantele cele mai folosite în fitoterapia de pe toate meridianele. Se mai numeşte izmă bună, ghiazmă, iasmă, mintă neagră, nintă rece, etc.

Actiuni
INTERN:
tonic digestiv, coleretic, colagog, antispastic, antiseptic, carminativ, astringent, antidiareic, antiemetic, secretolitic, descongestionant al căilor respiratorii, bronhodilatator, analgezic, uşor anestezic, uşor sedativ.
EXTERN:
descongestionant al sinusurilor, bronhodilatator, antiinflamator, analgezic, uşor anestezic, dezinfectant, antipruriginos, antimicotic, antiinfecţios, antiviral (pe virusul herpetic).

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: diaree, infecţii gastro-intestinale, digestie lentă, colici intestinale, enterocolite, dureri de stomac ce apar pe fond nervos, meteorism (balonare), afecţiuni respiratorii (bronşită, laringită, traheo-bronşită, tuse convulsivă, gripă), halenă (miros urât al gurii), rău de mişcare (se administrează sub formă de pulbere), stări de greaţă şi vomă, angoasă, nervozitate, oboseală mentală (se administrează sub formă de pulbere).
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: faringite (ca analgezic), prurit (mâncărime a pielii), urticarie, herpes şi pentru igienizarea cavităţii bucale.

Contraindicatii
alergie la mentă.

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în faringite şi pentru igienizarea cavităţii bucale se clăteşte gura sau se face gargară cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-în prurit, urticarie şi herpes se administrează sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme aplicate local, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
___

24. MERIŞOR
(Vaccinium vitis-idaea)

Merişorul face parte din familia Ericaceae, fiind un arbust pitic răspândit în zonele montane, la altitudini de peste 1300m. El provine din emisfera nordică, unde reprezenta alimentaţia de bază a vikingilor. În scopuri medicinale, se folosesc frunzele, care se recoltează în lunile septembrie şi octombrie, perioadă în care conţinutul în substanţe active este maxim. Merişorul conţine următoarele principii active: arbutozidă, metilarbutozidă, arbutină, fraxină, flavonoide, antocianidine şi taninuri.
Pe traiectul urinar, arbutozida şi metilarbutozida sunt hidrolizate la hidrochinonă, metilhidrochinonă şi glucoză. Principala sa acţiune terapeutică, aceea de antiseptic urinar, se datorează hidrochinonei, care se elimină rapid prin urină, pe care o poate colora în verde. Înca o acţiune deosebit de folositoare a merişorului este cea antimicrobiană asupra bacteriilor Porphyromonas gingivalis şi Prevotella intermedia, implicate în dezvoltarea infecţiilor gingivale şi pulpare, contribuind la igienizarea cavităţii bucale.

Actiuni
INTERN: antiseptic urinar, antiinflamator, diuretic, diaforetic (produce transpiraţie), astringent, expectorant, antitusiv, antioxidant şi dezinfectant al cavităţii bucale.
EXTERN: antiseptic al cavităţii bucale.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: infecţii ale tractului urinar (cistite, uretrite, pielonefrite), inflamaţii urogenitale, leucoree, infecţii acute şi cronice ale tractului respirator (tuse, bronşite, traheobronşite), reumatism, gută şi diaree.
EXTERN: se utilizează ca adjuvant pentru aseptizarea cavităţii bucale.

Contraindicatii
insuficienţă renală, sarcină, alăptare, copii mici, alergie la merişor.

Precautii
supradozarea poate produce iritarea mucoasei gastrice şi fenomene alergice

Administrare
INTERN:
- pulbere – Pulberea se obţine prin măcinarea fină a frunzelor cu o râşniţă electrică. Se ia câte 1 linguriţă rasă, de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol, se ţine sub limbă timp de 10-15min. iar apoi se înghite cu puţină apă.
- macerat la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
- infuzie – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic, se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN: pentru aseptizarea cavităţii bucale, se fac spălături cu infuzie sau macerat de merişor, de 2-3ori pe zi.
___

25. MESTEACĂN
(Betula pendula)

Mesteacănul face parte din familia Betulaceae, fiind un arbore foios, cu scoarţa albă şi netedă şi frunze ovat-triunghiulare, dinţate, care rezistă în cele mai grele condiţii de climă, sol sau altitudine. Creşte în zona de dealuri joase şi de câmpie, unde suportă foarte bine arşiţa şi seceta, în depresiunile adânci, unde înfruntă gerurile iernii, ori în zonele montane abrupte, unde se agaţă efectiv de stânci şi rezistă vânturilor cele mai puternice. În acord cu capacitatea sa vitală extraordinară, frunzele mesteacănului au proprietăţi terapeutice foarte puternice. Se mai numeşte mesteacăn alb sau mastacân.

Actiuni
INTERN:
diuretic (cu eliminare de acid uric), diaforetic şi hipotermizant, depurativ, antiseptic urinar şi intestinal, antibacterian (faţă de Escherichia coli), hipocolesterolemiant, dizolvă calculii urinari.
EXTERN:
antiseptic, antiinflamator, tonic capilar (stimulează creşterea şi regenerarea părului).

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: edeme, nefrită, litiază renală, hipertensiune arterială, gută, uricemie, hipercolesterolemie, reumatism, febră tifoidă, tifos exantematic.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: răni, eczeme, dermatite, pentru creşterea şi regenerarea părului.

Contraindicatii
Sarcină, alăptare, copii mici, alergie la mesteacăn.

Precautii
REACŢII ADVERSE:
pot apărea uşoare iritaţii la nivelul tubului digestiv (datorită monotropitozidei).
SUPRADOZARE:
La doze mari (peste 100 de grame de frunze pe zi) mesteacănul este toxic, producând tulburări digestive (inflamaţii intestinale, dureri abdominale violente, anorexie).

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în răni, eczeme, dermatite se aplică local sub formă de cataplasme care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore;
-pentru creşterea şi regenerarea părului se clăteşte părul după spălare şi se fricţionează pielea capului cu maceratul sau cu infuzia de plantă.
___

26. MUŞEŢEL
(Matricaria chamomilla)

Muşeţelul face parte din familia Asteraceae, fiind una din cele mai importante plante medicinale care creşte în ţara noastră. Utilizat din vremurile cele mai îndepărtate, muşeţelul era întrebuinţat în Grecia Antică şi în imperiul roman pentru vindecarea diferitelor boli. Egiptenii îl considerau o floare sacră şi îl dedicau lui Ra, zeul soarelui, în timpul ceremoniilor rituale. Răspândit în Europa şi Asia, creşte pe marginea drumurilor, în lanurile de cereale, pajişti şi locuri necultivate. Se mai numeşte matricea, muşăţea, muşeţel de câmp, romaniţă, etc.

Actiuni
INTERN:
antiinflamator, emolient, gastroprotector, antiulceros, analgezic, antispastic, stomahic, coleretic, colagog, antialergic, imunomodulator, radioprotector, antitoxic, uşor sedativ, antibacterian, reduce uşor febra.
EXTERN:
dezinfectant, emolient, antiinflamator, cicatrizant, epitelizant, antibacterian, antimicotic (activ faţă de Candida albicans), tonic capilar (tonifică rădăcina şi firul de păr, căruia îi conferă strălucire, fiind eficient în special pentru părul blond şi şaten).

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: faringite, laringite, tulburări digestive (gastrite hiperacide, ulcer gastric, enterocolite, colici abdominale, digestie lentă), afecţiuni respiratorii (sinuzite acute şi cronice, bronşite acute), afecţiuni urinare (cistite, nefrite, glomerulonefrite), dismenoree, radioterapie.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: afecţiuni ale cavităţii bucale şi faringelui (stomatite, afte, faringite), afecţiuni oculare (blefaro-conjunctivite), afecţiuni dermatologice (răni deschise, plăgi superficiale, eczeme, arsuri, înţepături de insecte, psoriazis, eritem fesier si iritaţii cutanate la sugari), leucoree, vaginite, hemoroizi, pentru îngrijirea tenului şi a părului.

Contraindicatii
alergie la muşeţel.

Precautii
REACŢII ADVERSE:
poate produce fotosensibilizare şi dermatite de contact.

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia câte o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în afecţiuni ale cavităţii bucale şi faringelui se fac spălături bucale sau gargară cu maceratul sau cu
infuzia de plantă;
-în afecţiuni oculare se administrează sub formă de comprese sau spălături cu maceratul sau cu infuzia de plantă;
-în afecţiuni dermatologice şi hemoroizi se administrează sub formă de comprese cu maceratul sau cu infuzia de plantă, sau cataplasme aplicate local, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
-în leucoree şi vaginite se fac spălături vaginale cu maceratul sau cu infuzia de plantă.
-pentru îngrijirea tenului, se spală dimineaţa şi seara tenul cu un tampon de vată înmuiat în maceratul sau în infuzia de plantă, sau se pot aplica, de asemenea, comprese cu soluţie extractivă pentru tenurile iritate;
-pentru îngrijirea părului, ultima clătire după spălare se va face cu macerat sau cu infuzie de plantă.
___

27. OBLIGEANĂ
(Acorus calamus)

Obligeana face parte din familia Araceae, fiind o plantă erbacee, perenă, întâlnită în locurile mlăştinoase sau pe marginea apelor curgătoare şi a bălţilor. Originară din India, a fost introdusă în Europa de-abia în secolul al XVI-lea, în prezent fiind răspândită în aproape toate ţările. Medicina ayurvedică întrebuinţează planta în bolile de rinichi şi ficat, în reumatism şi pentru îmbunătăţirea memoriei. În China obligeana este utilizată pentru recuperarea pacienţilor cu accidente vasculare cerebrale. În medicina tradiţională este recomandată în tratamentul tulburărilor psihice şi nervoase, cum ar fi: isteria, nevrozele anxioase şi depresive, psihozele, epilepsia. Se mai numeşte trestie mirositoare, crin de apă, buciumaş, papură roşie, spetează, spiribană, paporotnec, calmenă, etc.

Actiuni
INTERN:
antispastic, tonic-amar, stimulent al secreţiilor gastro-intestinale, coleretic, eupeptic, sedativ, tonic nervos, îmbunătăţeşte memoria, uşor hipnotic, antiepileptic.
EXTERN:
revulsiv slab

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: anorexie de natură nervoasă, gastrite hipoacide, ulcer gastric hipoacid, colite şi enterocolite spastice, colici gastro-intestinale, dischinezie biliară, digestie lentă, tulburări de memorie şi atenţie, nevroze anxioase şi depresive, insomnii, epilepsie, distonii neuro-vegetative.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: reumatism

Contraindicatii
sarcină, alăptare, copii mici, alergie la obligeană.

Precautii
Peste dozele recomandate pot apărea stări puternice de greaţă, vomă şi senzaţii de ameţeală.
REACŢII ADVERSE:
hiperaciditate gastrică

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia 1/4-1/2 linguriţă rasă de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o linguriţă cu pulbere adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o linguriţă cu pulbere adăugată la 250ml apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-decoctul – se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă clocotită, se fierbe timp de 15min., după care se lasă la răcit, se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2 căni cu decoct pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în reumatism se aplică local sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
___

28. PĂDUCEL, FLORI și/sau FRUCTE
(Crataegus monogyna, C. oxyacantha)

Păducelul face parte din familia Rosaceae, fiind un arbust spinos, de câţiva metrii înălţime, care la sfârşitul lui aprilie şi începutul lui mai încântă privirea cu ploaia sa de petale albe şi îmbie la relaxare cu aroma sa liniştitoare. În septembrie – octombrie explozia sa de fructe roşii viu colorate dă un aspect sărbătoresc dealurilor şi marginilor de pădure unde, de obicei creşte. Atât florile cât şi fructele sunt un adevărat elixir în bolile cardiovasculare, motiv pentru care este una din cele mai folosite plante din Europa, unde aceste afecţiuni constituie cauza numărul unu de mortalitate. Utilizat ca remediu terapeutic din cele mai vechi timpuri, păducelul îşi datorează eficienţa complexului de principii active, capacitatea sa curativă fiind însă mult diminuată prin prelucrarea termică a plantei (ceaiurile fiind obţinute de obicei prin fierberea produsului), motiv pentru care, se recomandă administrarea păducelului sub formă de pulbere, macerat la rece sau tinctură, forme de extracţie care păstrează nealterate proprietăţile plantei.

Actiuni
cardiotonic, vasodilatator coronarian, îmbunătăţeşte irigarea cordului, antiaritmic, antihipertensiv, are capacitatea de restabilire a circulaţiei în zonele necrozate după infarctul miocardic, β-blocant, sedativ.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: tulburări de ritm cardiac (tahicardie, palpitaţii, extrasistole), insuficienţă cardiacă, cardiopatie ischemică, angină pectorală, infarct miocardic, hipertensiune arterială, ateroscleroză incipientă, distonii neurovegetative, anxietate, nevroze.

Contraindicatii
alergie la păducel

Observatii
În bolile cronice cardiace sau circulatorii se recomandă cure îndelungate cu păducel (peste 6 luni).

Administrare
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min. după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
___

29. PĂPĂDIE
(Taraxacum officinale)

Păpădia face parte din familia Asteraceae, fiind o plantă erbacee, perenă, cu o tulpină cilindrică, goală în interior, fără noduri, terminată cu o inflorescenţă. Frunzele sunt lanceolate, cu marginea inegal scobită, iar florile mari şi galbene se închid seara şi se deschid dimineaţa. Originară din Europa şi Asia, păpădia este o plantă cunoscută şi folosită de mii de ani pentru tratarea diferitelor boli. Astfel, medicina tradiţională arabă o utilizează pentru tratarea afecţiunilor ficatului şi splinei, iar în medicina tradiţională chineză este asociată cu alte plante pentru tratamentul hepatitei. Se mai numeşte crestăţea, floarea-broaştei, flori galbene, lăptucă, lilicea, etc.

Actiuni
tonic amar, coleretic şi colagog, stimulent al secreţiilor exocrine (salivare, gastrice, pancreatice şi intestinale), eupeptic, laxativ, diuretic, diaforetic, depurativ, antiinflamator, antioxidant, hipoglicemiant, antitumoral, creşte pofta de mâncare.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: anorexie, dischinezii biliare, colecistite, stimularea secreţiilor pancreatice, indigestii, afecţiuni hepatice (insuficienţă hepatică, hepatite, congestie hepatică), hipercolesterolemie, litiază renală şi biliară, gastrite hipoacide, obezitate (în curele de slăbire elimină edemele şi grăbeşte tranzitul intestinal), constipaţie, anemie, afecţiuni renale, gută.

Contraindicatii
alergie la păpădie.

Precautii
REACŢII ADVERSE:
hiperaciditate gastrică.

Administrare
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
___

30. PELIN
(Artemisia absinthium)

Pelinul face parte din familia Asteraceae, fiind o plantă erbacee, perenă, întâlnită pe câmpuri, marginea drumurilor, în zone de şes şi de deal, pe terenuri aride şi pietroase. Denumirea ştiinţifică a plantei Artemisia provine de la ``Artemis``, care în Grecia Antică era zeiţa vânătorii, a pădurilor şi a vindecărilor miraculoase. Prima menţiune a plantei apare în Papyrus Ebers, unul din cele mai vechi tratate medicale ale Egiptului Antic, care datează din anul 1550 î. Ch., în care se menţionează că, pelinul era utilizat pentru combaterea viermilor intestinali, proprietate pentru care se foloseşte şi astăzi în medicina tradiţională. Se mai numeşte iarba-fecioarelor, pelin de grădină, pelin negru, pelin verde, pelinaş, etc.

Actiuni
EXTERN:
antiinflamator, anticandidozic, vermifug.

Indicatii
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: plăgi, vulvo-vaginite (candidoză genitală), hemoroizi, helmintiaze.

Contraindicatii
Nu se utilizează pentru uzul intern.

Administrare
EXTERN:
-în plăgi şi vulvo-vaginite (candidoză genitală) se fac spălături cu soluţia concentrată de macerat sau infuzie de plantă;
-în hemoroizi se fac spălături, băi de şezut sau se pot aplica local comprese cu soluţia concentrată de macerat sau infuzie de plantă.
-în helmintiaze (viermi intestinali) se fac clisme cu maceratul sau cu infuzia de plantă (la adulţi).
Pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Pulberea obţinută se foloseşte la prepararea soluţiei concentrate de macerat sau infuzie de plantă.
Soluţia concentrată de macerat sau infuzie de plantă se obţine după modul următor:
Maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se foloseşte numai pentru administrarea externă.
Infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se foloseşte numai pentru uzul extern.
___

31. PUFULIŢĂ
(Epilobium parviflorum)

Pufuliţa face parte din familia Onagraceae, fiind o plantă erbacee, perenă, cu frunze ovat-lanceolate şi flori roşii-purpurii. Originară din Europa, Asia şi Africa, creşte în locuri umede, mlăştinoase, crânguri, zăvoaie, pe lângă izvoare, pârâuri, lacuri sau râuri. Se utilizează în medicina tradiţională, pentru tratarea afecţiunilor prostatei, în special a adenomului de prostată. Se mai numeşte răscoage, sburătoare, limbricaş.

Actiuni
antiinflamator, antitumoral (acţionează în special asupra vezicii urinare şi prostatei), decongestiv, coleretic, colagog, astringent, hemostatic, dezinfectant, diuretic, depurativ, regenerant tisular mai ales la nivelul prostatei şi rinichilor.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: prostatite, hipertrofie benignă de prostată, adenom de prostată, boli renale şi ale căilor urinare, tulburări de micţiune.

Contraindicatii
sarcină, alăptare, alergie la pufuliţă.

Administrare
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă rece, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
___

32. ROINIŢĂ
(Melissa officinalis)

Roiniţa face parte din familia Lamiaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, heliofilă, cu frunze ovate şi flori albe-liliachii. Cunoscută încă din antichitate datorită proprietăţilor terapeutice deosebite, a fost menţionată de Plinius şi Dioscoride, care afirmau că frunzele de roiniţă înmuiate în vin şi aplicate extern se foloseau pentru vindecarea rănilor, a muşcăturilor veninoase şi înţepăturilor de scorpion. În Evul Mediu, medicul şi alchimistul elveţian Paracelsus, utiliza planta în tratamentul bolilor de inimă. În medicina tradiţională se întrebuinţează ca remediu pentru reglarea psiho-emoţională, normalizarea funcţiei cardiace şi ameliorarea proceselor cognitive. Se mai numeşte alămâiţă, buruiana-stupului, busuiocul-stupului, iarba-albinelor, melisă, roişte, etc.

Actiuni
INTERN:
sedativ, reglator psiho-emoţional, stimulent al memoriei, antispastic, analgezic, stomahic, coleretic şi colagog, carminativ, antiseptic, slab antidiareic, antiemetic, antiherpetic, antitiroidian, antigonadotropic, în boala Alzheimer reduce agitaţia şi îmbunătăţeşte procesele cognitive, administrată seara favorizează instalarea somnului, antitumoral, stimulează pofta de mâncare.
EXTERN:
cicatrizant, antiseptic, calmant, antiherpetic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: stări de nervozitate, stress, anxietate, atacuri de panica, depresie, insomnii, afecţiuni gastro-intestinale pe fond nervos, nevroze cardiace, distonii neurovegetative, tulburări de memorie, dureri de cap, migrene, nevralgii, vertij (ameţeală), hipertiroidie, ulcer gastro-duodenal, dischinezii biliare, indigestii, meteorism (balonare), colici gastro-intestinale, colite cronice, enterocolite, anorexie, greţuri, vărsături, boala Alzheimer, herpes.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: răni, eczeme, herpes bucal şi genital.

Contraindicatii
hipotiroidie, alergie la roiniţă.

Precautii
În cazul persoanelor care utilizează sedative şi calmante de sinteză, se recomandă evitarea utilizării în paralel a acestei plante.

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă rece, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-se aplică local sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă sau cataplasme, care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
___

33. ROSTOPASCĂ
(Chelidonium majus)

Rostopasca face parte din familia Papaveraceae, fiind o plantă erbacee, perenă, întâlnită în păduri, grădini, pe lângă ziduri, garduri, în câmpii sau zone montane. Datorită proprietăţilor sale curative, rostopasca este considerată a fi una dintre cele mai puternice plante de leac utilizate în terapie de-alungul timpului. Conform scrierilor lui Dioscoride, denumirea ştiinţifică a plantei, ``Chelidonium`` provine din grecescul ``helidonous`` care înseamnă rândunică, şi se datorează faptului că, perioada de înflorire a plantei coincide cu sosirea rândunelelor. În medicina populară, planta a primit denumirea de negelariţă deoarece, era folosită pentru extirparea negilor încă din Evul Mediu. Se mai numeşte buruiană de cele sfinte, gălbănare, hilindunea, iarba-rândunelei, mac sălbatic, măselariţă, negeloasă, scânteiuţă, etc.

Actiuni
INTERN:
stimulează şi reglează secreţia hepatică de bilă, stimulează tonusul şi peristaltismul vezicii biliare ameliorând fluxul biliar, hepatoprotector, hipolipemiant, hipocolesterolemiant, normalizează valorile bilirubinei şi ale colesterolului, antilitiazic, analgezic, antispastic, antiinflamator, sedativ şi narcotic al centrilor nervoşi superiori, antibacterian, antimicotic, antiviral, antitumoral.
EXTERN:
cicatrizant, antibacterian, antimicotic, antiviral, antitumoral.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: dischinezii biliare, colecistite acute şi cronice, colici hepatobiliare, hepatite cronice, ciroză hepatică, litiază biliară, spasme ale tractului gastrointestinal, tuse spastică, tumori de esofag, pancreas, ficat, plămâni.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: răni, fistule, dermatoze, psoriazis, infecţii cronicizate ale pielii, negi, bătături, cheratită, tumori cutanate.

Contraindicatii
copii sub 14 ani, sarcină, alăptare, alergie la rostopască.

Precautii
Rostopasca este o plantă puternic activă. Din acest motiv se utilizează numai la recomandarea medicului.
SUPRADOZAREA:
Intoxicaţia apare la doze mari (peste 7 grame pe zi) şi se manifestă prin: greţuri, vărsături, diaree, colici abdominale, somnolenţă, fenomene toxice hepatice, dureri de cap, ameţeli, delir, halucinaţii, asfixie, putând conduce la exitus.

Administrare
INTERN:
Cura internă durează zece zile, urmată de o pauză de zece zile, după care se poate relua.
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică, după care se cerne prin sita pentru făină albă.
Se ia, de regulă, un vârf de cuţit (0, 25grame) de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min. după care se înghite cu apă.
-infuzia – se prepară dintr-o linguriţă cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi care se strecoară şi se bea în cursul zilei. În scop terapeutic se administrează câte 1-2 linguri la 3 ore. A nu se depăşi o cană cu infuzie pe zi.
EXTERN:
-se aplică local sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se
amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
___

34. ROZMARIN
(Rosmarinus officinalis)

Rozmarinul face parte din familia Lamiaceae, fiind un subarbust peren, plăcut mirositor, de origine mediteraneeană, unde creşte spontan. Denumirea ştiinţifică Rosmarinus este considerată a fi derivată din latina veche, unde se numea ``roua mării`` datorită culorii albastru pal a florilor şi datorită faptului că, rozmarinul creşte de multe ori în apropierea mării. În mod tradiţional, rozmarinul era utilizat pentru îmbunătăţirea memoriei, fiind un simbol al amintirilor şi al prieteniei. Grecii antici ardeau rozmarinul pentru a alunga spiritele rele şi bolile. Într-o tradiţie similară, crenguţele de rozmarin erau aşezate sub pernă pentru a alunga coşmarurile. Se mai numeşte mirtin, rojmalin, rusmarin, etc.

Actiuni
INTERN:
stimulent al circulaţiei cerebrale şi periferice, îmbunătăţeşte memoria, creşte capacitatea de concentrare, creşte tonusul psihic, adaptogen (antistress), tonic digestiv, coleretic şi colagog, hipocolesterolemiant, antispastic, diuretic, antireumatic, antihipertensiv, antiseptic respirator şi intestinal, antioxidant, antitumoral.
EXTERN:
rubefiant (revulsiv), antireumatic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: vertij (ameţeală), migrene, insuficienţă circulatorie periferică şi cerebrală, la persoanele vârstnice cu tulburări de circulaţie şi memorie, surmenaj psihic şi intelectual, afecţiuni hepatobiliare, indigestie, colici abdominale, hipercolesterolemie, ateroscleroză, hipertensiune arterială, gută, reumatism.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: reumatism, artroze, dureri musculare, sciatică, nevralgii.

Contraindicatii
sarcină, alăptare, copii mici, alergie la rozmarin.

Precautii
SUPRADOZARE:
În doze mari (peste 15 grame pe zi), rozmarinul este toxic, producând : crampe abdominale, greaţă, nefrite.

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia 1/2 linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Planta se ţine sub limbă timp de 10-15 min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o linguriţă cu vârf de plantă adăugată la 250ml de apă rece, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o linguriţă cu vârf de plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-se aplică local sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
___

35. SALVIA
(Salvia officinalis)

Salvia face parte din familia Lamiaceae, fiind un subarbust cultivat, originar din zona mediteraneeană. Denumirea ştiinţifică a plantei ``Salvia`` provine din verbul latin ``salvare” care înseamnă a salva. În antichitate era considerată un panaceu universal, având peste 60 de indicaţii menţionate în textele istorice, cele mai cunoscute fiind utilizările sale ca remediu pentru: tratarea muşcăturilor de şerpi, creşterea fertilităţii la femei, scăderea transpiraţiei la bolnavii de tuberculoză, scăderea secreţiei lactate la lehuze, etc. Medicul şi botanistul grec Dioscoride recomanda planta ca diuretic, emenagog (pentru declanşarea ciclului menstrual) şi hemostatic. Se mai numeşte jaleş de grădină, salbie, cilvie, jalnică, selghie, etc.

Actiuni
INTERN:
stomahic, coleretic şi colagog, carminativ, antiinflamator, antispastic, estrogen, emenagog (declanşează ciclul menstrual), reduce simptomele menopauzei (bufeurile şi transpiraţiile nocturne), îmbunătăţeşte memoria, creşte tonusul psihic, antisudorific, antiseptic, hipoglicemiant, antinevralgic, hemostatic.
EXTERN:
dezinfectant, cicatrizant, antiinflamator, hemostatic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: dischinezii biliare, dispepsii, colici gastro-intestinale, meteorism (balonare), diabet zaharat, dismenoree, hipermenoree, menstruaţii neregulate, menopauză, surmenaj psihic şi intelectual, bronşite cronice, viroze respiratorii, hiperhidroză (transpiraţie excesivă), nevralgii.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: gingivite, stomatite, afte bucale, sângerări ale gingiei, plăgi, eczeme, dishidroză palmo-plantară, hiperhidroză (transpiraţie excesivă).

Contraindicatii
hipertensiune arterială, epilepsie, sarcină, alăptare, copii mici, alergie la salvie.

Precautii
SUPRADOZARE:
Intoxicaţia cu salvie determină apariţia următoarelor simptome: agitaţie, vărsături, vertij, tahicardie, tremor, convulsii, tulburări renale.

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în gingivite, stomatite, afte bucale şi sângerări ale gingiei se fac spălături bucale cu maceratul sau cu infuzia de plantă;
-în plăgi, eczeme, dishidroza palmară şi plantară (tulburări de eliminare a transpiraţiei la nivelul picioarelor şi mâinilor) se fac spălături locale cu maceratul sau cu infuzia de plantă;
-în hiperhidroză (transpiraţie excesivă) se fac spălături locale cu maceratul sau cu infuzia de plantă.
___

36. SÂNZIENE GALBENE
(Galium verum)

Sânzienele fac parte din familia Rubiaceae, fiind o plantă cu flori galbene, mici şi dese ca o ploaie de stele, cu un parfum dulce şi un gust contrastant – puternic amar. Este întâlnită la marginea pădurilor, a drumurilor, pe câmpii, în fâneţe şi tufişuri. Tradiţia spune că sânzienele au puterea de a îndepărta răul şi boala. În trecut, se puneau flori de sânziene pe patul femeilor care urmau să nască, pentru a avea o naştere mai uşoară. În medicina tradiţională, sânzienele sunt folosite ca remediu pentru normalizarea activităţii glandei tiroide (mecanismul de acţiune fiind încă neelucidat). Se mai numeşte drăgaică, floarea lui Sântion, închegătoare, sânzuiene, sănjene, etc.

Actiuni
INTERN:
reglator al activităţii tiroidei, sedativ, antispastic, diuretic, depurativ, antiseptic urinar, antireumatic, laxativ, afrodisiac.
EXTERN:
antiseptic şi cicatrizant.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: hiper şi hipotiroidie, noduli tiroidieni, paralizia corzilor vocale, laringite, tumori de laringe, afecţiuni paratiroidiene, nevroze, isterie, afecţiuni ale aparatului urinar (cistite, pielonefrite), gută, hidropizie, reumatism, tulburări minore ale somnului, impotenţă.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: plăgi, eczeme, psoriazis

Contraindicatii
alergie la sânziene.

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-se aplică local sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
___

37. SUNĂTOARE
(Hypericum perforatum)

Sunătoarea face parte din familia Hypericaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, heliofilă, cu frunze ovat-eliptice şi flori galbene. Denumirea ştiinţifică a plantei ``Hypericum`` provine din ``hyper`` şi ``eikon``, care în limba greacă înseamnă ``peste o apariţie``, ceea ce face trimitere la protecţia împotriva spiritelor rele, demoniace. Hippocrate utiliza planta datorită acţiunii sale antiinflamatoare. În secolul al XIX-lea, sunătoarea se folosea în medicina tradiţională pentru tratarea ulcerului, isteriei şi al depresiilor. Se mai numeşte asunătoare, buruiană de năduf, floare de sunătoare, floare galbină, iarba-crucii, iarba-spaimei, sburătoare, şovârf galben, etc.

Actiuni
INTERN:
coleretic, colagog, stimulent al funcţiilor hepatice, antispastic, antiinflamator, antimicrobian, antiviral, antidepresiv, anxiolitic, astringent, antidiareic, hemostatic local, antihemoroidal, vasodilatator, hipotensiv.
EXTERN:
cicatrizant, antiinflamator, dezinfectant, antimicrobian, hemostatic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: gastrite hiperacide, ulcer gastric şi duodenal, dischinezii biliare, hepatite acute şi cronice, colite, enterocolite, colecistite, colici hepatobiliare, colici abdominale, diaree, depresii, distonii neurovegetative, pavor nocturn (spaimă, groază), bronşite, inflamaţii ale tractului uro-genital, dismenoree, enurezis (la copii).
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: gingivite, abces dentar, răni, arsuri, eczeme, leziuni superficiale, hemoroizi, ten iritat.

Contraindicatii
fotosensibilitate, alergie la sunătoare.

Precautii
REACŢII ADVERSE:
pot apărea fotosensibilitate şi alergii cutanate.
SUPRADOZARE:
Intoxicaţia cu sunătoare poate produce fenomenul de hipericism, manifestat prin tulburări psihomotorii şi eriteme edematoase.

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min.înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în gingivite şi în abces dentar se fac spălături bucale cu maceratul sau cu infuzia de plantă;
-în arsuri şi în cazul tenului iritat se fac spălături locale sau se administrează sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-în răni, eczeme, hemoroizi şi leziuni superficiale se administrează sub formă de comprese sau cataplasme aplicate local, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă, astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
___

38. TALPA GÂŞTEI
(Leonurus cardiaca)

Talpa gâştei face parte din familia Lamiaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, heliofilă, cu o tulpină înaltă de până la un metru, goală în interior şi frunze adânc lobate, cu trei crestături, cele din vârful tulpinii fiind alungite şi dinţate, aducând ca formă cu talpa unei gâşte. Florile, de culoare roz sunt dispuse la baza frunzelor. Denumirea latină a plantei ``cardiaca`` indică faptul că, aceasta a fost cunoscută şi utilizată încă din antichitate în tratamentul afecţiunilor cardiace. Se mai numeşte apucătoare, talpa-lupului, buruiană de bleasnă, cătâjnică, creasta-cocoşului, iarbă-flocoasă, lingorică, iarbă de dat, etc.

Actiuni
sedativ, antispastic, vasodilatator, antiaritmic, antihipertensiv, diuretic, cardiotonic, uterotonic.

Indicatii
se utilizează ca adjuvant în: aritmii cardiace, hipertensiune arterială, afecţiuni cardiace pe fond nervos, distonii neurovegetative, anxietate, nevroze, tromboze ginecologice.

Contraindicatii
sarcină, alergie la talpa gâştei.

Precautii
SUPRADOZARE:
Supradozarea poate conduce la fenomene toxice hepatice.

Administrare
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
___

39. TĂTĂNEASĂ
(Symphytum officinale)

Tătăneasa face parte din familia Boraginaceae, fiind o plantă înăltuţă, cu frunze ovat-lanceolate şi flori de formă tubulară şi culoare violacee. Creşte la marginea apelor stătătoare, în zăvoaie, lunci, locuri mlăştinoase, la marginea culturilor, în luminişuri şi locuri cu umiditate ridicată. Cunoscută încă din antichitate datorită proprietăţilor terapeutice, era utilizată ca remediu pentru oprirea sângerărilor şi pentru vindecarea fracturilor şi a rănilor. Se mai numeşte barba-tatei, buruiana lui Tatin, iarbă întăritoare, mierea-ursului, rădăcină neagră, etc.

Actiuni
cicatrizant, antiinflamator, emolient, hemostatic.

Indicatii
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: contuzii, entorse, luxaţii, fracturi, tendinite, artrite, reumatism, hemoroizi, eczeme, plăgi.

Contraindicatii
Nu se utilizează pentru uzul intern. Nu se aplică pe răni deschise.

Administrare
Se administrează local sub formă de cataplasme, care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
-pulberea – se obţine prin măcinarea plantei cu o râşniţă electrică.
___

40. ŢINTAURĂ
(Centaurium umbellatum)

Ţintaura face parte din familia Genţianaceae, fiind o plantă erbacee, cu frunze ovat-alungite, flori roşii sau roz alcătuite din cinci petale şi gust amar accentuat, de unde şi numele popular de ``fierea pământului``. Denumirea ştiinţifică a plantei ``Centaurium`` provine de la centaurul Chiron, din mitologia greacă, care şi-a vindecat rănile cu această plantă. În Evul Mediu era folosită în scopuri de anulare a vrăjitoriilor. Ţintaura este una dintre cele mai puternice ierburi detoxifiante din flora românească, având acţiune depurativă. Se mai numeşte fierea pământului, buruiană de friguri, crucea-pământului, ghinţură, iarbă de friguri, ţintaulă, ţintorie, etc.

Actiuni
INTERN:
tonic amar, coleretic-colagog, stimulează secreţiile gastrointestinale, creşte pofta de mâncare, antiinflamator, uşor laxativ, febrifug, antibacterian, vermifug.
EXTERN:
vermifug, cicatrizant, vulnerar (vindecă rănile).

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: anorexie, gastrită hipoacidă, ulcer gastric hipoacid, dischinezii biliare, colecistite acute şi cronice, dispepsii, digestie lentă, meteorism (balonare), stări febrile, viermi intestinali (oxiuri), malarie.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: oxiurază, răni, eczeme.

Contraindicatii
gastrită hiperacidă, ulcer gastric şi duodenal, sarcină, alăptare, alergie la ţintaură.

Precautii
REACŢII ADVERSE:
hiperaciditate gastrică.

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia câte ½ de linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară din 2 linguriţe cu plantă adăugate la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în oxiurază se administrează sub formă de clisme cu maceratul sau cu infuzia de plantă (în asociere cu pelin);
-în răni şi eczeme se aplică sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
___

41. TREI FRAŢI PĂTAŢI
(Viola tricolor)

Trei fraţi pătaţi face parte din familia Violaceae, fiind o plantă erbacee, heliofilă care are frunzele inferioare ovate, iar cele superioare alungit-lanceolate. Florile au petale diferit colorate, astfel petala inferioară, mai mare, este galbenă, petalele laterale putând fi galbene sau violet-albăstrui, iar cele superioare sunt violet-închis sau galbene. Creşte în lunci umede, la marginea pădurilor, în fâneţe, poieni şi stâncării din zona de deal. Se mai numeşte barba-împăratului, catifeluţe, flori domneşti, frăţiori, pansele sălbaticee, viorea, etc.

Actiuni
INTERN:
antialergic, antiastmatic, diuretic, depurativ, expectorant, uşor laxativ.
EXTERN:
antialergic, antipruriginos, emolient, antiinflamator.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: alergii, rinite alergice, astm bronşic, bronşită astmatiformă, alergodermii, acnee, furunculoză, catar al căilor respiratorii însoţit de tuse uscată, nefrite, edeme.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: alergii cutanate, urticarie, iritaţii, rinite alergice, psoriazis, eczeme, acnee, leucoree.

Contraindicatii
alergie la trei fraţi pătaţi.

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în alergii cutanate, urticarie, iritaţii, psoriazis, eczeme şi acnee se aplică local sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme care se obţin astfel: 2-3 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
-în rinite alergice se fac spălături nazale cu maceratul sau cu infuzia de plantă;
-în leucoree se fac spălături vaginale cu maceratul sau cu infuzia de plantă.
___

42. URZICĂ
(Urtica dioica)

Urzica face parte din familia Urticaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, cu frunze opuse, lanceolate, ascuţite la vârf şi dinţate pe margini. Atât tulpina cât şi frunzele sunt prevăzute cu peri urzicători. Denumirea ştiinţifică a plantei ``Urtica`` provine din verbul latin ``urere`` care înseamnă ``a arde``, datorită arsurilor care apar la atingerea atât a tulpinei cât şi a frunzelor, iar termenul ``dioica`` înseamnă ``două case`` şi se datorează faptului că urzica are flori unisexuat-dioice. Cunoscută din cele mai vechi timpuri, planta apare în medicina tradiţională africană unde se folosea sub formă de pulbere pentru prizat în hemoragii nazale şi menstruaţii abundente. Amerindienii utilizau ceaiul de urzică pentru a opri sângerările uterine care apăreau după naştere. În terapie este una din principalele surse de fier şi alte minerale esenţiale organismului, motiv pentru care, se recomandă utilizarea ei în stări de anemie, demineralizare şi convalescenţă.

Actiuni
INTERN:
antianemic, diuretic (creşte eliminarea de acid uric), depurativ, hematopoetic (stimulează formarea globulelor rosii), antianemic, astringent, hemostatic, antidiareic, antiinflamator, hipoglicemiant, imunostimulent, inhibitor al 5-α-reductazei (enzimă implicată în hipertrofia benignă de prostată), tonic general, antiseptic, fitogeriatric.
EXTERN:
astringent, revulsiv, tonic capilar, cicatrizant, hemostatic, antiseptic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: anemii uşoare, astenii (astenia de primăvară), edeme, litiază urinară, gută, uricemie, hipertrofie benignă de prostată, prostatite, hemoragii (metroragii, hemoptizii, epistaxis), diaree, hemoroizi, reumatism, diabet zaharat, hipovitaminoze, afecţiuni dermatologice (acnee, psoriazis, dermatoze infecţioase), convalescenţă şi în geriatrie.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: afecţiuni cutanate (acnee, seboree, eczeme, psoriazis, dermatoze infecţioase), epistaxis, hemoroizi, mătreaţă, căderea părului, alopecie.

Contraindicatii
alergie la urzică.

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în afecţiuni cutanate şi hemoroizi se aplică local sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
-în epistaxis se introduce intranazal un tampon cu vată îmbibat cu maceratul sau cu infuzia de plantă
-pentru creşterea părului, mătreaţă sau alopecie se masează pielea capului si se clăteşte părul cu maceratul sau cu infuzia de plantă.
___

43. VENTRILICĂ
(Veronica officinalis)

Ventrilica face parte din familia Scrophulariaceae, fiind o plantă erbacee, perenă, cu tulpină târâtoare la bază şi ridicată la vârf, frunze eliptice şi flori violacee sau albastre, alcătuite din patru petale, cu lobii inegali. Creşte în păduri, pajişti, de-alungul pârâurilor, pe locuri defrişate, pe lângă garduri, tufişuri, în regiunea montană şi subalpină. Cunoscută din cele mai vechi timpuri, germanicii o considerau ``leacul tuturor relelor``, ea fiind preluată de romani şi folosită datorită proprietăţilor terapeutice deosebite. Se mai numeşte buruiană de perit, mătrice, veronică, ventricea, şopârliţă, vindrilică, etc.

Actiuni
INTERN:
stomahic, colagog, tonic digestiv, expectorant blând, anticataral, diuretic, astringent, hemostatic, depurativ, antiinflamator.
EXTERN:
cicatrizant, vulnerar (vindecă rănile), astringent, hemostatic.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: digestie lentă şi dificilă, colici abdominale, anorexie, afecţiuni hepatice (hepatită cronică, ciroză), litiază biliară, litiază renală, catar bronşic, bronşită cronică, reumatism, afecţiuni dermatologice.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: răni, arsuri, eczeme şi dermatite cronice.

Contraindicatii
alergie la ventrilică.

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30 min. înainte de mese.
EXTERN:
-în răni şi arsuri se fac spălături locale sau se administrează sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă;
-în afecţiuni cronice ale pielii se aplică local sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă astfel încât să formeze o pastă care să poată fi aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore.
___

44. FRUNZE DE ZMEUR
(Rubus idaeus)

Zmeurul face parte din familia Rosaceae, fiind un arbust tufos, cu lăstari târâtori, tulpini drepte, arcuite la vârf, cu ghimpi deşi în partea inferioară. Frunzele sunt ovat-lanceolate, dinţate pe margini, florile mici, de culoare albă fiind grupate în raceme. Fructul are culoarea roşie şi gust dulce, acrişor-aromat. Cunoscut din timpuri preistorice, este răspândit în zona subarctică şi rece temperată din emisfera nordică. Creşte în păduri, luminişuri, coaste stâncoase, fiind rar întâlnit în zonele deluroase. Se mai numeşte azmură, mur, mălină, rug de munte, smeurar.

Actiuni
INTERN:
antiacid, astringent, antidiareic, hemostatic, antiseptic intestinal, diuretic, cicatrizant.
EXTERN:
astringent, antiseptic, cicatrizant.

Indicatii
INTERN:
se utilizează ca adjuvant în: gastrită hiperacidă, ulcer gastric, pirosis (arsuri gastrice), reflux gastro-esofagian, diaree, enterocolită, afecţiuni ale aparatului urinar.
EXTERN:
se utilizează ca adjuvant în: eczeme, erupţii tegumentare, răni superficiale, stomatite.

Contraindicatii
alergie la zmeur

Administrare
INTERN:
-pulberea – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15min., după care se înghite cu apă.
-maceratul la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu macerat pe zi, cu 30min. înainte de mese.
-infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. În scop terapeutic se beau 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30min. înainte de mese.
EXTERN:
-în eczeme, erupţii tegumentare şi răni superficiale se administrează sub formă de comprese cu macerat sau cu infuzie de plantă, sau cataplasme aplicate local, care se obţin astfel: 1-2 linguri cu pulbere fin măcinată se amestecă cu apă caldă, astfel încât să formeze o pastă care să poată fi
aplicată extern. Deasupra se aplică un pansament ocluziv, care să poată menţine cataplasma la locul afectat minim 3 ore;
-în stomatite se fac spălături bucale cu maceratul sau cu infuzia de plantă.










___ Iată câteva (zeci de) produse fitoterapice Dacia Plant extraordinare:
http://www.daciaplant.ro/categories/view/ceaiuri-simple-c5



Sursă: http://forum.romedic.ro/prod/Tratamente_(naturiste)_fitoterapice_foarte_eficiente._Plantele_medicinale_pot_vindeca!_063610.html

Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă ajute să utilizați/să uzați informațiile publicate în cadrul acestui e-mail cu precauție, înțelepciune, discernământ și maxim folos terapeutic.


Toate cele bune, cu iubire creștină și respect,
Mr. Nick